Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Socar Petroleum S.A. preia dreptul de folosință asupra a 5 stații de distribuție carburanți operate de către Ipeco S.A.
Cele cinci stații de distribuție a carburanților, situate în județul Gorj, vor fi operate de Socar în baza unui contract de închiriere de lungă durată.
Socar Petroleum S.A., companie aparținând grupului Socar, activează preponderent pe piața carburanților, atât pe segmentul vânzărilor cu amănuntul, cât și pe segmentul vânzărilor cu ridicata și operează, în prezent, o rețea de 58 de stații de distribuție a carburanților la nivel național.
În urma analizei, Consiliul Concurenței a constatat că această operațiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața românească sau pe o parte a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea lor cu un mediu concurențial normal.
Decizia va fi publicată pe pagina web a autorității de concurență www.consiliulconcurentei.ro, după eliminarea informațiilor cu caracter confidențial.