Producătorul de lacuri și vopsele Policolor continuă susținerea comunităților locale și a arhitecturii tradiționale prin dezvoltarea unui lot special de lazura Albastru de Delta Dunării, culoarea specifică folosită pentru renovarea caselor vechi din Dobrogea, în cadrul programului multianual de responsabilitate socială Culorile României.

Lotul special de lac SPOR Villa Albastru de Delta Dunării a fost realizat pentru acțiuni de renovare și protejare a arhitecturii tradiționale din zona Deltei și din Dobrogea, astfel că un volum de peste 500 kg de lac este destinat către două asociații de referință, ce contribuie consecvent la protejarea zonei: Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 și Asociația Jurilovca. Cele două asociații realizează constant lucrări în zonele cu gospodarii tradiționale, renovând inclusiv case, frontoane și garduri de lemn, parte din „semnătura” zonei din punct de vedere arhitectural. La Jurilovca, alături de SPOR, Dedeman contribuie, la rândul său, cu necesarul de lemn pentru realizarea proiectelor de restaurare.

Curtea familiei Lucicăi Buhaev unde o mică scenă integrează albastrul lipovenesc cu lotca veche. Fotografie oferită de Asociația Ivan Patzaichin - Mila 23

„Continuăm să contribuim la păstrarea autenticității arhitecturale din Dobrogea prin crearea în nuanța Albastru de Delta Dunării a lazurii Spor Villa. Este un proiect ce reflectă angajamentul nostru de a susține și proteja patrimoniul cultural, combinând tradiția cu inovația gamei de lacuri pe bază de apă care penetrează și protejează lemnul un timp îndelungat. Ne dorim ca prin această inițiativă să inspirăm și să mobilizăm comunitățile locale să își conserve patrimoniul arhitectural”, a declarat Elena Curelaru, Director de Marketing Policolor.

Albastru de Delta Dunării are proprietăți sporite de protecție a lemnului, rezistență în timp la razele UV și încorporează inovația și eficacitatea noii formule din toată gama de lacuri SPOR cu Formula EVO®, lansată anul acesta.

 „SPOR la restaurarea lemnului”, alături de jurnaliști, creatori de conținut și voluntari

Producătorul român de lacuri și vopsele Policolor susține cu materiale, în cadrul programului Culorile României, localități și zone din România care se străduiesc să păstreze caracterul autentic în arhitectură.

Prin urmare, odată cu dezvoltarea culorii SPOR Villa Albastru de Delta Dunării, va demara în luna septembrie și o acțiune de restaurare a lemnului caselor, gardurilor și frontoanelor unor gospodării din Jurilovca, cu participarea jurnaliștilor, a creatorilor de conținut și a voluntarilor din localitate.

Din 2015 până în prezent, printre beneficiarii materialelor donate de Policolor s-au numărat multe localități din întreaga țară, precum comunele Ciocănești, Luncavița, Mânzălești, Corbi, dar și orașe precum Pitești, Constanța, Râmnicu Sărat și Brăila. În plus, în gama de lacuri și vopsele SPOR s-au creat, de-a lungul timpului, culori și nuanțe personalizate pentru a veni în întâmpinarea specificului local.

SPOR, preocupare continuă pentru inovație și soluții noi

În acest an, Policolor S.A. a lansat un sistem performant pentru protecția lemnului, format din impregnant și lazura pe bază de apă sub brandul Spor Villa.

Formula EVO® a lacurilor SPOR oferă proprietăți sporite de protecție a lemnului, rezistență la intemperii, raze UV, ciuperca albastră și mucegai.

Citește și:

Fundația Orange alocă 130.000 de euro pentru 13 proiecte câștigătoare în cadrul programului „Susține un ONG”

Viitor Plus lansează un manifest-video, cu implicarea lui Alex Dima

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo