Mayflower Centre a fost distins de către prestigioasa publicație britanică „The Economist” cu premiul „Alastair Burnet”, o recunoaștere a abilităților de comunicare și de gândire critică originală ale cursanților. Centrul de învățare de limbi străine din România este la a doua distincție obținută și s-a impus în fața a peste 100 de școli din întreaga lume.

„Este al treilea an școlar consecutiv în care cursanții Mayflower Centre participă la festivalul internațional de știri «Topical Talk», organizat de The Economist Educational Foundation. Anul acesta, din cele peste 100 de școli participante din întreaga lume, Mayflower Centre a fost desemnat câștigătorul premiului «Alastair Burnet». Distincția acordată recunoaște angajamentul excepțional al centrului față de festival, precum și abilitatea cursanților noștri de a gândi analitic, de a avea idei originale și de a putea înțelege și perspectivele celorlalți participanți”, a declarat Liana Georgescu, fondatoarea Mayflower Centre.

„Topical Talk” este un festival care se desfășoară exclusiv în limba engleză și este destinat copiilor cu vârsta între 10 și 16 ani. Participarea la festival presupune dezbaterea în clasă, moderată de unul dintre profesorii Mayflower Centre, a unui subiect de interes major, preluat din știrile internaționale ale săptămânii. Aceasta este urmată de discuții online cu adolescenți de la alte școli, din întreaga lume. Temele de discuție din acest an au inclus subiecte precum: inteligența artificială și sustenabilitatea, situația politică din Siria și relația dintre puterea financiară și influența politică.

Mayflower Centre este la al doilea premiu obținut în cadrul festivalului „Topical Talk”. La finalul anului 2022, cursanții din cursul gimnazial au câștigat „Global Discussion Class Award”, iar trei dintre elevele participante au primit distincții individuale.

Realizarea a venit la doar doi ani după ce Mayflower Centre a devenit centru autorizat de pregătire pentru examenele Cambridge. Cursurile anuale de limba engleză oferite integrează programele de examen ale Cambridge Assessment English în pregătirea elevilor încă de la vârsta de șapte ani.

De la înființarea centrului în 2018, numărul elevilor înscriși a evoluat constant. În prezent, 250 de copii urmează cursurile Mayflower Centre, iar aproximativ 80% au obținut deja cel puțin un certificat Cambridge, recunoscut la nivel internațional.

„Mayflower Centre este singurul centru de limbă engleză din România unde copiii și adolescenții nu doar învață engleza, ci dobândesc cunoștințe și aptitudini în această limbă, prin dezvoltarea gândirii critice și a abilităților de comunicare într-un mod autentic și interactiv”, a mai precizat Liana Georgescu.

Mayflower Centre este membru Premium al programului British Council Advantage pentru centrele de pregătire a cursanților pentru examenele Cambridge.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo