Între 14 și 17 august 2025, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) aduce cea de-a cincea ediție The Jazz Cave Festival, unul dintre cele mai originale festivaluri de jazz din lume, desfășurat în locații spectaculoase din județul Vâlcea.
Trei scene, trei atmosfere distincte
Festivalul se desfășoară pe trei scene-concept:
- INNERLAND, în Salina Ocnele Mari, cu acustică unică și temperatură răcoritoare.
- DREAMLAND, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, loc încărcat de istorie și energie creativă.
- ARTS DISTRICT, la Muzeul de Artă din Râmnicu Vâlcea, cu tema „Her Voice”, dedicată exclusiv vocalelor feminine din jazzul românesc.
Pe parcursul celor patru zile, publicul se va bucura de concerte ale unor artiști din peste 12 țări, printre care Sarah Buechi Quintet (Elveția), Tango Jazz Quartet (Argentina), David Helbock Trio (Austria), Rain Sultanov & Hikmat Baba Zada (Azerbaidjan) și nume consacrate din România precum Soul Serenade, Sebastian Burneci Bucharest Jazz Orchestra sau JazzyBIT.
Experiență completă pentru toate vârstele
Evenimentul include un Kids Corner în Salina Ocnele Mari, sesiuni de jam live în Parcul Zăvoi și un program muzical divers, de la jazz clasic și fusion la influențe world music. Participarea la concerte este gratuită, fiind necesar doar biletul de acces în salină sau muzeu.
Jazz în locuri cu poveste
Salina Ocnele Mari, cu istorie ce coboară până în Neolitic, Parcul Zăvoi – locul unde a răsunat pentru prima dată „Deșteaptă-te, române!” – și Muzeul de Artă, găzduit într-un monument istoric, creează un cadru cultural unic în România.

