Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a pus în funcțiune, după finalizarea cu succes a probelor tehnice, prima instalație STATCOM (Compensator Sincron Static) din Rețeaua Electrică de Transport (RET), în stația electrică 400/220/110/20 kV Sibiu Sud.

Investiția face parte dintr-un proiect major cu finanțare din Fondul pentru Modernizare – „Instalarea a două mijloace moderne de compensare a puterii reactive în stațiile Sibiu Sud și Bradu” – și marchează un pas esențial pentru modernizarea infrastructurii energetice a României și pentru creșterea siguranței în funcționare a Sistemului Electroenergetic Național (SEN).

Instalația STATCOM din stația Sibiu Sud, deja dată în exploatare și aflată la dispoziția Dispecerului Energetic Național, reprezintă prima etapă a proiectului care vizează instalarea a două mijloace moderne de compensare a puterii reactive în stațiile Sibiu Sud și Bradu. Finalizarea lucrărilor în stația electrică 400/220/110/20 kV Bradu este estimată pentru prima parte a anului 2026, înainte de termenul contractual.

Valoarea totală a proiectului este de 260 milioane lei, din care 254 milioane lei sunt asigurate prin Fondul pentru Modernizare. Lucrările sunt realizate de Asocierea Siemens Energy SRL – Electromontaj SA, termenul contractual de implementare fiind august 2026. Investiția se numără printre cele 11 proiecte ale Transelectrica finanțate nerambursabil prin Fondul pentru Modernizare.

De ce sunt importante mijloacele moderne de compensare a energiei reactive

STATCOM este o tehnologie avansată care stabilizează tensiunea în rețea și contribuie direct la creșterea siguranței alimentării cu energie electrică pentru consumatorii casnici și industriali. Implementarea acestei tehnologii consolidează capacitatea SEN de a integra volume tot mai mari de energie regenerabilă și de a răspunde în mod flexibil variațiilor rapide de sarcină.

Instalația STATCOM asigură:

  • reglaj dinamic și continuu al tensiunii în nodul de rețea;
  • compensarea permanentă a puterii reactive;
  • creșterea stabilității de tensiune în regim normal și de avarie;
  • sporirea flexibilității SEN în contextul creșterii ponderii energiei regenerabile;
  • amortizarea oscilațiilor de tensiune interzonale, care apar la nivelul interconexiunii ENTSO-E.

Această investiție are un impact direct asupra securității energetice naționale, prin creșterea capacității de transport, reducerea riscurilor de instabilitate și optimizarea operării rețelei în situații de congestie, evenimente neprevăzute sau variații rapide de consum.

Totodată, proiectul contribuie la îndeplinirea obiectivelor României privind modernizarea infrastructurii energetice, creșterea rezilienței rețelei de transport și facilitarea integrării accelerate a surselor regenerabile în Sistemul Electroenergetic Național.

Investițiile implementate de Transelectrica în Rețeaua Electrică de Transport, cu finanțare din Fondul pentru Modernizare, sunt investiții pentru stabilitatea și sustenabilitatea Sistemului Energetic al României, prin construirea unei rețele mai flexibile și mai bine pregătite pentru provocările tranziției energetice.

Transelectrica își reafirmă angajamentul de a transforma oportunitățile de finanțare și modernizare în investiții durabile pentru România, consolidând rolul operatorului de transport și sistem ca garant al stabilității și securității Sistemului Electroenergetic Național.

Pentru realizarea acestei investiții esențiale pentru siguranța în funcționare a Sistemului Electroenergetic Național și-au adus contribuția mai multe instituții-cheie, cărora Transelectrica le mulțumește:

  • Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, prin cadrele didactice ale Facultății de Energetică, pentru promovarea și utilizarea tehnologiilor moderne bazate pe electronică de putere;
  • Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, pentru susținerea demersurilor de implementare a acestor tehnologii;
  • Ministerul Energiei, pentru identificarea și aprobarea sursei de finanțare din fonduri europene.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo