În perioada aprilie 2023 – mai 2024,  Asociația de Ecoturism din România, în parteneriat cu R.N.P. Romsilva Administrația Parcului Natural Vânători Neamț RA (APNVNT), Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice, Asociația Mioritics, au implementat proiectul „Ținutul Zimbrului – un model de conservare prin procese naturale și dezvoltare sustenabilă prin educație și ecoturism în Parcul Natural Vânători Neamț. Proiectul a fost finanțat cu 800.000 de euro prin programul „Verde pentru viitor” susținut de Fundația OMV Petrom și derulat de FDSC și ProPark. 

Proiectul a vizat mai multe direcții principale de dezvoltare. In primul rând, au fost create condițiile pentru un management modern și eficient al populațiilor de mamifere mari. Apoi, s-a investit în dezvoltarea infrastructurii de vizitare a parcului natural prin crearea expoziției interioare interactive a centrului de vizitare, amenajarea unei zone recreaționale și poteci senzoriale pentru familii cu copii în apropierea centrului, refacerea și extinderea punții ce asigură o vedere panoramică asupra țarcului de aclimatizare pentru zimbri, precum, remarcarea a 3 trasee (26 km) de drumeție turistică montană și crearea a 3 trasee educaționale. Totodată, 10 angajați ai Parcului au participat la cursuri pentru competențe de ghidare în natură astfel încât să poată oferi experiențe de vizitare deosebite turiștilor. Nu în ultimul rând, s-a reușit și crearea unei rețele de educatori pentru natură formată din angajați ai parcului și profesori din cinci comunități care acționează pe termen lung ca ambasadori ai Parcului și sprijină înțelegerea rolului biodiversității de către localnici.

În privința biodiversității și a monitorizării speciei zimbru, proiectul a integrat echipamente ce utilizează tehnologii avansate: colare GPS, o dronă cu cameră infraroșu pentru a îmbunătăți managementul parcului și activitățile de conservare. Aceste echipamente sunt folosite și pentru monitorizarea altor specii, depistarea incendiilor sau pentru acțiuni de căutare și salvare. De asemenea, a fost realizat un studiu detaliat despre impactul zimbrului asupra altor specii și relația acestuia cu comunitățile locale, studiu ce va contribui la actualizarea planului de management al Parcului.

Activitățile de dezvoltare a capacității Parcului Natural Vânători Neamț (PNVNT) derulate în acest prim an au inclus crearea rețelei de educatori, prin formarea a 18 profesori și 6 angajați, crearea a 11 kituri educaționale pentru ateliere experiențiale utilizate în șase școli locale și organizarea de activități educaționale în Săptămâna Verde 2024 cu peste 700 de elevi. In plus, centrul a organizat evenimente de conștientizare și educație ecologică și au contribuit la creșterea vizibilității parcului atât la nivel local, cât și național. Evenimentul tradițional „Ziua zimbrului” a fost celebrat în mijlocul comunității, alături de găzduirea a peste 50 de tineri participanți la etapa națională a concursului internațional „Tineri în pădurile Europei” (YPEF – Young People in European Forests).

În data de 31 mai a avut loc inaugurarea noului Centru de Vizitare al Parcului Natural Vânători Neamț, ce a beneficiat de o reamenajare completă a spațiului expozițional astfel încât să devină interactiv și educativ cu ajutorul noilor tehnologii. Spațiul a beneficiat și de eficientizarea din punct de vedere energetic și de modernizarea sistemului de iluminat special conceput pentru expoziții.

Elementele centrale ale expoziției sunt zimbrul – emblematic pentru zonă – și pădurea, ambele teme fiind prezentate prin diorame, instalații high-tech și mecanice, o proiecție imersivă pe un perete de 70 de metri pătrați. De asemenea, au fost create 4 videoclipuri tip 360 de grade din perspectiva a patru animale – zimbru, râs, salamandră și acvilă țipătoare mică – ce pot fi vizionate prin intermediul ochelarilor VR. Vizitatorii au posibilitatea de a explora un spațiu dedicat comunităților locale, care include o cronologie a evenimentelor din ultimii 8000 de ani, transformând centrul într-un loc captivant unde vizitatorii pot afla mai multe despre fauna și flora și rolul acestora în menținerea biodiversității. In plus, s-a realizat un film de 15’ pentru a prezenta Parcul Natural Vânători Neamț,” Ținutul Zimbrului ” publicului larg. Acesta poate fi urmărit atât în cadrul Centrului de Vizitare, cât și online pe YouTube.

„În mai bine de douăzeci de ani de la înființare, Administrația Parcului a fost la originea unei serii de premiere la nivel național: prima certificare a managementului forestier în sistem FSC, primii zimbri reintroduși în libertate în România, înscrierea ca sit mixt al Peisajului cultural monahal Vânători Neamț în lista indicativă a României pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, nominalizarea anuală în Top 100 Green Destinations.

De această dată se reușește ridicarea ștachetei la nivel național, atât în ceea ce privește funcționalitățile extinse ale Centrului de Vizitare, în strânsă concordanță cu aspectele culturale, spirituale și cele naturale specifice zonei, cât și prin abordările inedite legate de educația de mediu și monitorizarea faunei.”, a declarat Sebastian Cătănoiu, directorul Parcului.

Citește și:

Zimbrii reintroduși în Munții Țarcu – eroi ai luptei împotriva schimbărilor climatice

România, în al 12-lea ceas în gestionarea deșeurilor – O inițiativă Viitor Plus

Vaslui devine „județul morilor de vânt”

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo