Pentru zeci de copii din Băicoi, mersul la școală însemna zeci de kilometri parcurși zilnic, în ploaie, frig și nesiguranță. După ce școala din cartierul lor a fost închisă, elevii au fost arondați la o unitate aflată la 5–20 km distanță. Mulți dintre ei nu mai ajungeau la cursuri la timp sau chiar abandonau școala. Situația părea fără ieșire, până când o alertă postată de școală pe platforma HartaEdu.ro a atras atenția unei persoane care a donat, anonim, suma necesară pentru un microbuz școlar.
Narada: cinci ani de soluții reale pentru educație
Intervenția a fost coordonată de organizația Narada, care în ultimii cinci ani a oferit sprijin educațional pentru peste 200.000 de copii din zone vulnerabile. Prin implicarea comunității și a partenerilor, Narada a reușit să reabiliteze peste 500 de școli și să mobilizeze peste 11.000 de donatori individuali și peste 500 de companii.
Florentina Silvia Constantin, directoarea Școlii Gimnaziale „Dumitru Ghenoiu” din Băicoi, spune că microbuzul a devenit un salvator pentru copiii din clasele gimnaziale care înainte așteptau ore întregi un mijloc de transport. Mulți dintre ei ajungeau uzi, înghețați, și epuizați. Acum, accesul la educație este sigur și constant.
O comunitate care a spus „Da” educației
Campania „Generația extraordinară suntem noi!”, lansată cu ocazia aniversării Narada, aduce în față povești de viață ca cea a lui George Andrei, care a făcut naveta zilnic timp de 9 ani, sau a Emei, care venea de la 20 km și rămâne unul dintre cei mai buni elevi ai școlii. Prin implicarea unei întregi comunități – de la părinți și profesori, la autorități locale și donatori – acești copii au acum șansa la o educație demnă.