Orchestra și Corul Filarmonicii „George Enescu” vor interpreta, în serile de 5 și 6 martie, una dintre cele mai profunde creații vocal-simfonice ale secolului al XIX-lea – „Un Recviem German”, op. 45 de Johannes Brahms, sub conducerea dirijorului italian Michele Mariotti, alături de soprana Chen Reiss și baritonul Liviu Holender.
Concertul aduce în prim-plan o lucrare monumentală, scrisă de Brahms după două pierderi marcante din viața sa – moartea mamei și a prietenului său apropiat, Robert Schumann. „Ein deutsches Requiem” utilizează texte din Biblia tradusă în limba germană de Martin Luther și propune o viziune asupra morții construită pe compasiune, speranță și umanitate.
Biletele sunt disponibile pe platforma oveit.com
Dirijor de renume internațional
Michele Mariotti este director muzical al Teatro dell’Opera di Roma din 2022 și laureat al Premiului Abbiati pentru cel mai bun dirijor. A fost invitat pe marile scene lirice și festivaluri internaționale, precum La Scala din Milano, Opera din Paris, Opera de Stat din Viena, Royal Opera House din Londra, Festivalul de la Salzburg sau Metropolitan Opera.
Soliști apreciați pe marile scene
Soprana Chen Reiss este cunoscută pentru colaborările sale cu orchestre și instituții de prestigiu, precum Bayerische Staatsoper, Wiener Staatsoper, Los Angeles Philharmonic sau London Symphony Orchestra.
Baritonul Liviu Holender este membru al ansamblului Oper Frankfurt și a evoluat ca invitat pe scene importante din Europa, inclusiv la Teatro alla Scala și Salzburger Festspiele.
Evenimentul este susținut de o serie de sponsori și parteneri culturali și media, printre care Garanti BBVA, Rompetrol, RFI România și Radio România Muzical.

