Răspunzând cu plăcere invitației E.S. dna. Tamar Beruchashvili, ambasadorul Georgiei în țara noastră, dl. Iuliu Stocklosa, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) a efectuat, la 12 iunie a.c., o vizită de lucru la Ambasada acestei țări în România. La întâlnire șefa misiunii diplomatice georgiene a fost însoțită de dl. David Chachava, consilier și dl. David Koridze, director executiv al Camerei de Comerț Georgia–România, iar președintele CCIB de dl. Mircea Toader, șef serviciu relații internaționale.

CCIB

Salutând prezența reprezentanților CCIB, Șefa misiunii diplomatice georgiene în România a făcut o prezentare a activității ambasadei pentru promovarea schimburilor comerciale și cooperării economice bilaterale, subliniind în mod deosebit importanța reluării curselor de feribot Poti-Constanța-Poti cu o frecvență săptămânală, în contextul actual în care navigația pe Marea Neagră nu este dintre cele mai sigure, cu influențe asupra costurilor de transport, inclusiv a asigurării, permițând chiar în aceste condiții, mai puțin favorabile, intensificarea livrărilor de mărfuri atât între cele două țări cât și dintre statele din Asia, Asia Centrală și cele din Europa.

Mulțumind pentru organizarea întâlnirii, președintele Iuliu Stocklosa a făcut o succintă prezentare a consolidării poziției CCIB în cadrul sistemului cameral românesc, în perioada de aproape un an, respectiv de la prima vizită a  E.S. dna. Tamar Beruchashvili la Palatul Camerei București, atât datorită creșterii rolului capitalei României în economia țării, cât și activității intense desfășurate pe plan național și internațional în folosul membrilor CCIB și în general al mediului de afaceri bucureștean.

”Ne bucură vestea reluării transportului de mărfuri cu feribotul între Poti și Constanța, iar în perspectiva creșterii volumului de mărfuri transportat, dorim să vă prezentăm un proiect care ar putea, în opinia noastră, facilita fluxurile de transport în special pe relația cu statele situate pe malul Dunării, cunoscut fiind faptul că transportul pe apă este cel mai economic.

Avem în vedere  o variantă suplimentară de transport a mărfurilor ajunse la Poti cu nave maritime în Portul Comercial Sulina și transbordarea acestora  pe barje fluviale cu destinația porturi Dunărene  din țările aflate în bazinul acestui important fluviu european, sau prin sistemul de canale existent până în Vestul continentului” a declarat Iuliu Stocklosa, prezentând gazdelor Proiectul Portului Comercial Sulina cu facilitățile actuale și de perspectivă.

S-a convenit continuarea dialogului între CCIB și Ambasada Georgiei în folosul mediilor de afaceri din cele două țări inclusiv cu privire la organizarea în parteneriat  a ”Zilei Oportunităților de Afaceri” (ZOA – Georgia) dedicată promovării colaborării comercial-economice între România și Georgia.

Citește și:

Galerie foto-video: Gala Ziarul Pozitiv – Ediția I, 30 mai 2024, Palatul CCIB

Business Breakfast la Palatul CCIB, dedicat oportunităților și provocărilor generate de inteligența artificială