Wizz Air, principala companie aeriană low-cost din Europa Centrală și de Est și cea mai ecologică companie aeriană din Europa* anunță astăzi opt noi rute de la București la Cagliari (Sardinia / Italia), Copenhaga, Bergen (Norvegia), Hamburg, Karlsruhe / Baden-Baden, Memmingen (Germania), Santorini și Mykonos (Grecia). Biletele pentru toate rutele noi pot fi deja rezervate pe wizzair.com sau prin aplicația pentru mobil a companiei aeriene cu prețuri începând de la 119 RON**.

În timp ce poate cea mai interesantă destinație anunțată pare a fi Cagliari, în însorita Sardinie, Bergen este o comoară ascunsă, fiind al doilea oraș ca mărime din Norvegia și, de asemenea, cel mai mare port al țării. Orașul este cunoscut sub numele de Poarta către Fiordurile Norvegiei și oraș parte a Patrimoniului Mondial UNESCO, precum și oraș UNESCO al gastronomiei. Copenhaga este o altă destinație scandinavă foarte populară, acum accesibilă datorită tarifelor mici ale WIZZ, în timp ce cele trei noi rute către Hamburg, Karlsruhe și Memmingen vor consolida și mai mult conexiunile dintre București și Germania. Cagliari este a 11-a destinație oferită de Wizz Air din București în Italia și a 2-a în Sardinia, în afară de Alghero. Bergen este a doua destinație din Norvegia, după Oslo, de care românii se vor putea bucura prin intermediul Wizz Air, în timp ce Copenhaga este al doilea oraș din Danemarca, după Billund, care oferă oportunități de călătorie în rețeaua în continuă creștere a Wizz Air din București. Împreună cu cele trei noi rute către Germania, Wizz Air oferă acum șase servicii din capitala României către această țară. La scurt timp după anunțarea rutei către Heraklion, alte două destinații din Grecia, se adaugă la rețeaua Wizz Air din București: Santorini și Mykonos. Ambele, cu o istorie bogată și cu locuri excepționale de vizitat, sunt perfecte pentru o vacanță relaxantă la mare unde vă puteți bucura de preparatele autentice din bucătăria locală. Împreună cu aceste opt servicii noi, Wizz Air oferă acum 61 de rute către 20 de țări din București.

Din 2007 compania aeriană a transportat peste 22 de milioane de pasageri pe rutele sale din București. Împreună cu cele opt noi rute anunțate astăzi, Wizz Air va oferi peste 3 milioane de locuri în rețeaua companiei aeriene de la București în 2020. Creşterea rapidă a operaţiunilor Wizz Air în România va continua să stimuleze și mai mult economia locală, prin sporirea ocupării forței de muncă în sectoarele aviației și turismului din România și sprijinirea a peste 2250 de locuri de muncă locale în industriile asociate*** în 2020.

Anunțul de astăzi vine pe măsură ce noua eră a călătoriilor igienizate începe la Wizz Air. Compania aeriană a anunțat recent o serie de măsuri de igienă crescute, pentru a asigura sănătatea și siguranța clienților și ale echipajului. Ca parte a acestor noi protocoale, pe tot parcursul zborului, atât echipajul de cabină, cât și pasagerii sunt obligați să poarte măști, echipajul de cabină având și mănuși. Aeronavele Wizz Air sunt supuse periodic unui proces de nebulizare performant cu o soluție antivirală și, ca urmare a programului de curățare zilnic strict al WIZZ, toate aeronavele sunt dezinfectate peste noapte cu aceeași soluție antivirală. Fiecare pasager primește la intrarea în aeronavă șervețele igienizante, revistele de la bord au fost scoase din aeronavă, iar pentru toate achizițiile de la bord se recomandă plata contactless. Pasagerii sunt rugați să urmeze măsurile de distanțare fizică introduse de autoritățile locale de sănătate și sunt încurajați să efectueze toate achizițiile premergătoare zborului online (de exemplu: bagaje de cală, WIZZ Priority etc.) pentru a minimiza orice posibil contact fizic la aeroport. Pentru mai multe informații accesați acest link către noul videoclip Wizz Air despre procedurile de sănătate și securitate.

Adăugând opțiunea WIZZ Flex la o rezervare, pasagerii pot fi siguri că, dacă circumstanțele se schimbă, sau pur și simplu doresc să călătorească la o dată diferită sau către o destinație diferită, pot rezerva orice zbor WIZZ la alegere. Oferirea acelui nivel suplimentar de protecție pentru rezervările de pasageri este o măsură binevenită în aceste vremuri incerte.

George Michalopoulos, Chief Commercial Officer al Wizz Air, a declarat: „Suntem încântați să anunțăm extinderea rețelei noastre în România cu opt noi rute de la București la Cagliari, Copenhaga, Bergen, Hamburg, Memmingen, Karlsruhe / Baden-Baden, Santorini și Mykonos. Pe măsură ce ne redeschidem treptat rutele, considerăm că este la fel de important să adăugăm oportunități noi și interesante de călătorie pentru pasagerii noștri, păstrând siguranța și confortul. Am introdus măsuri suplimentare de sănătate și siguranță pentru pasageri și echipajul de la bord, astfel încât călătoria cu Wizz Air să rămână o experiență fără griji, cu tarife mici și atractive.”

CELE MAI NOI RUTE WIZZ AIR DE LA BUCUREȘTI

Ruta Zile de operare Data lansării Tarife de la**
București – Hamburg luni, miercuri, vineri, duminică 9 august 2020  EUR 29.99 / RON 139
București – Copenhaga luni, miercuri, vineri 10 august 2020 EUR 24.99 / RON 119
București – Karlsruhe / Baden-Baden luni, miercuri, vineri 10 august 2020 EUR 24.99 / RON 119
București – Bergen marți, sâmbătă 8 august 2020 EUR 24.99 / RON 119
București – Memmingen / Munchen Vest marți, joi, sâmbătă 8 august 2020 EUR 24.99 / RON 119
București – Cagliari Elmas joi, duminică 13 august 2020 EUR 24.99 / RON 119
București – Santorini joi, duminică 9 august 2020  EUR 29.99 / RON 139
București – Mykonos marți, sâmbătă 11 august 2020  EUR 29.99 / RON 139

**Tarif pentru un singur segment, cu taxa de administrate inclusă. Un bagaj de mână (max: 40x30x20cm) inclus. Trollerul și orice bagaj adițional de cală vor fi taxate adițional. Prețul se aplică doar rezervărilor efectuate pe wizziar.com și aplicația pentru mobil WIZZ. Numărul de locuri la tarifele prezentate este limitat.

***ACI (Airport Council International) estimează crearea a 750 de locuri noi de muncă pentru fiecare 1 million de pasageri transportați anual.


Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!