Ziua Mondială a Refugiatului: AIDRom aduce solidaritatea în prim-plan printr-un eveniment cu impact
Pe 16 iunie 2025, ARCUB București a fost gazda unui eveniment de profundă semnificație umanitară, organizat de AIDRom, pentru a marca Ziua Mondială a Refugiatului. Sub deviza „Solidaritate cu refugiații: prevenție, intervenție, reziliență”, vocile și poveștile celor forțați să fugă din calea conflictelor au fost ascultate, celebrate și onorate.
Solidaritatea ca acțiune, nu doar compasiune
Evenimentul a debutat cu o masă rotundă la care au participat reprezentanți ai instituțiilor publice, ai societății civile, ai mediului academic și ai mediului economic, subliniind responsabilitatea comună în susținerea refugiaților. Temele abordate au inclus prevenirea violenței, accesul la servicii esențiale și importanța colaborării interinstituționale în integrarea socială și profesională a persoanelor refugiate.
„A fost un eveniment despre umanitate, nu doar despre statistică. A fost despre a fi împreună, a fi solidari. Astăzi, am arătat clar: refugiații nu sunt singuri. Împreună, autoritățile, societatea civilă, mediul academic, mass-media, oferim speranță și arătăm solidaritate de fiecare dată când ajutăm un refugiat să își găsească un loc de muncă, să își înscrie copiii la școală, să aibă acces la servicii esențiale, precum locuințe și asistență medicală, și să învețe limba română ori să meargă mai departe într-o țară de relocare. Suntem mândri că de aproape 35 de ani, echipa AIDRom, susținută de finanțatorii și donatorii precum ACT Alliance, Brot für die Welt, Comisia Europeană, Diakonie Württemberg, Evangelical Lutheran Church in Amercia (ELCA), Hungarian Interchurch Aid (HIA), IOM UN Migration, Kirchen Helfen Kirchen, UNHCR, Agenția pentru Refugiați a ONU, United Methodist Committee on Relief (UMCOR), îi ghidează, îi ajută și îi susține să își reconstruiască viețile.” a afirmat Zoltani Katalin, Secretar Executiv al AIDRom.
Mihaela Gheorghe, președinta ACEDO, a punctat esența acestui demers: „Solidaritatea înseamnă mai mult decât cuvinte frumoase. Înseamnă acțiuni reale. Înseamnă să ascultăm, să oferim spațiu vocilor refugiaților, să apărăm dreptul lor de a căuta siguranță și să contribuim la găsirea unor soluții durabile”
Vocile refugiaților – în centrul atenției
Panelul „Vocile pe care trebuie să le auzim” a oferit publicului mărturii autentice, emoționante ale unor persoane care au reușit să își reconstruiască viața în România. Poveștile lor au fost întâmpinate cu aplauze și emoție, aducând în prim-plan puterea rezilienței și nevoia de empatie colectivă.
Artă, muzică și speranță
Partea a doua a evenimentului a fost dedicată momentelor artistice susținute de artiști ai Filarmonicii „George Enescu” și de refugiați ucraineni, beneficiari ai programelor AIDRom. Recitalurile și piesele de teatru au transformat sala într-un spațiu al emoției și al întâlnirii dintre culturi – un simbol viu al integrării prin artă și expresie.
Punctul culminant: interpretarea simbolică a „Horei Unirii” de către corul de refugiați a transmis un mesaj puternic de unitate, apreciat de toți cei prezenți.
Locul unde solidaritatea prinde viață
Evenimentul s-a desfășurat la ARCUB, pe Str. Lipscani 84–90, începând cu ora 14:00, și a fost realizat cu sprijinul partenerilor ARCUB, Filarmonica George Enescu, LONCOLOR, Banca pentru Alimente București, PENNY România, Asociația „Zâmbete pentru toți”, în parteneriat cu ACEDO.
Ziarul Pozitiv, în calitate de partener media, sprijină promovarea acestor inițiative și reafirmă importanța acțiunilor concrete de incluziune și empatie. Pentru Ziarul Pozitiv, solidaritatea nu este doar o valoare, ci un angajament continuu față de o societate mai dreaptă și mai deschisă.
Citește și:
AIDRom: 3 Ani de război în Ucraina. 3 Ani de ajutor și speranță
De la conflict la comunitate: Cum unește AIDRom refugiații și comunitatea locală





