Un sondaj Genesis Property arată că, în 2025, angajații se confruntă tot mai des cu stres și incertitudine, iar biroul devine un spațiu de echilibru, relaționare și siguranță emoțională.
Într-o perioadă economică marcată de nesiguranță, peste 47% dintre angajați se declară îngrijorați de stabilitatea veniturilor, iar 45,5% se tem de posibile măsuri din partea companiilor ca reacție la contextul actual. Totodată, 40,2% simt că le este tot mai greu să mențină un echilibru între viața profesională și cea personală, potrivit sondajului Genesis Property realizat în octombrie 2025.
Cu toate acestea, biroul rămâne o ancoră importantă de stabilitate. Pentru 7 din 10 angajați, pauzele scurte, socializarea cu colegii și plimbările în aer liber contribuie direct la reducerea stresului și la recăpătarea motivației. Elena Panait, Head of Leasing & ComYunitY la Genesis Property, subliniază că „biroul aduce ritm, relații autentice și sentimentul de apartenență la un scop comun”, o componentă esențială a sănătății emoționale.
Spațiul de lucru – un catalizator al echilibrului mental
Rezultatele sondajului arată că veniturile insuficiente (54,8%) și volumul mare de muncă (41%) sunt principalele surse de stres. În acest context, interacțiunea directă cu colegii și liderii devine o formă de sprijin colectiv. Aproape 28% dintre respondenți afirmă că socializarea la birou reduce anxietatea legată de viitorul profesional, iar 27% spun că lucrul la birou le crește sentimentul de apartenență la echipă.
Sustenabilitatea și relaxarea – ingrediente pentru starea de bine la birou
Angajații români pun accent pe echilibrul dintre productivitate și bunăstare. 63,6% consideră programul flexibil o condiție esențială, iar 36% apreciază designul modern al biroului, cu lumină naturală și mobilier ergonomic. Tot mai mulți își doresc spații verzi, zone de relaxare și activități care promovează conectarea umană și respectul pentru mediu. Într-o cultură organizațională orientată spre sustenabilitate, mediul de lucru devine nu doar mai plăcut, ci și mai sănătos și mai inspirant.
Proiecte precum YUNITY Park, campusul de birouri dezvoltat de Genesis Property, ilustrează această viziune. Conceput pentru a susține sănătatea emoțională și profesională a angajaților, spațiul integrează natură, tehnologie și comunitate – o combinație care redefinește modul în care oamenii muncesc și se simt bine la job.




