Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare, a semnat recent alte 10 contracte de finanțare, în valoare totală de 124 milioane lei, prin care sprijină 9 spitale și un centru social în combaterea pandemiei SARS-CoV-2.

Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare din București este beneficiarul celui mai mare contract semnat în aceste zile. În valoare de 48 milioane lei, proiectul va asigura creșterea capacității de tratament și diagnosticare a pacienților, prin dotarea suplimentară cu echipamente și aparatură medicală, inclusiv cele necesare secției ATI, dar și pentru dezinfectarea secțiilor.

Un alt proiect, în valoare de 37,76 milioane lei, va fi implementat de Spitalul Municipal Medgidia. Prin intermediul proiectului va fi finanțată achiziția de echipamente, aparatură și consumabile medicale, contribuind la  scăderea timpului de depistare precoce/ diagnosticare/ tratament și la prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Spitalul Municipal Caracal va beneficia de o finanțare în valoare de 21,57 milioane lei, asigurată tot în cadrul apelului POIM. Suma va fi utilizată pentru a preveni infectarea cu SARS-CoV-2 prin depistare precoce și diagnosticare, respectiv pentru achiziția de echipamente medicale.

Tot pentru asigurarea unui răspuns prompt și eficient al sistemului medical public la criza actuală a fost semnat și contractul de finanțare care va asigura Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc, județul Harghita, fonduri în valoare de 19,34 milioane lei. Vor fi utilizate pentru cumpărarea de echipamente pentru terapie intensivă și echipamente de protecție.

Spitalul Orășenesc Sf. Ștefan Rovinari, județul Gorj, este beneficiarul unei finanțări în valoare de 3,83 milioane lei. Suma va fi utilizată pentru echipamente medicale noi, performante pentru a putea oferi servicii medicale eficiente pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2, dar și celor suspecți.

Un alt proiect POIM, în valoare de 3,75 milioane lei, va fi implementat de Spitalul Clinic Căi Ferate Oradea. Finanțarea îi va permite unității sanitare să achiziționeze 12 categorii de echipamente/ aparatură medicală în scopul îmbunătățirii capacității de îngrijire și tratament a bolnavilor.

Alte 2 contracte, în valoare de aproximativ 3,5 milioane lei fiecare, vor sprijini activitatea Spitalului Municipal Târgu Secuiesc din județul Covasna și a Spitalului Orășenesc Hârlău din județul Iași. Proiectele vor finanța achiziția de aparatură și echipamente medicale, inclusiv consumabile medicale.

Tot în cadrul apelului POIM, Spitalul de Obstetrică și Ginecologie Buftea, județul Ilfov, beneficiază de o finanțare de 1,50 milioane lei. Prin intermediul proiectului unitatea sanitară va cumpăra echipamente și aparatură medicală, precum și echipamente de protecție și materiale pentru a preveni infectarea personalului medical și a pacienților.

Un alt contract semnat recent în cadrul apelului POIM va asigura echipamente de protecție și dezinfectanți pentru 11 centre sociale rezidențiale aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6. Concret, în cadrul proiectului vor fi cumpărate: combinezoane, viziere de protecție, mânuși de unică folosință, măști de protecție, biocide, dispozitive de purificare a aerului, soluții necesare asigurării igienei și dezinfecției pentru reducerea riscului de infectare și de răspândire a infecției cu COVID-19.

Proiectele finanțate în cadrul apelului POIM asigură finanțări în scopul îmbunătățirii capacității de răspuns și prevenirii răspândirii virusului.