Spectacol prezentat în parteneriat cu Teatrul Național din București.

În data de 13 decembrie 2023, la ora 19.00, vă invităm în Sala Atelier a TNB la un recital excepțional de muzică și poezie, în care cele 11 elegii ale marelui poet Nichita Stănescu, capodopere ale poeziei românești, sunt puse în valoare, pe scenă, de personalitatea inconfundabilă a artistului Sergiu Cioiu.

Un spectacol care îi va bucura pe iubitorii lui Nichita, și, deopotrivă, pe tinerii care au, acum, șansa să îl cunoască. Muzica spectacolului este interpretată live de violonistul și muzicianul Sabin Penea, în armonie cu spiritul lui Nichita și inspirația lui Sergiu Cioiu.

Sergiu Cioiu Recitându-l pe Nichita Stănescu SPECTACOL teatru TNB

Nichita ne invită să ne redescoperim, prin cele 11 elegii : „Poezia poetului stârneşte poezia intimă a fiecăruia. Un poet este cu atât mai măreţ cu cât cei care-l citesc nu pe el îl descoperă, ci pe ei înşişi”.

(Autoportret, 1982)

Despre marele artist Sergiu Cioiu, Nichita Stănescu spunea că „devine el însuşi un spectacol. Bucuria interpretării lui ne deschide pleoapa cu un răsărit de stea”. (La o adică, 1982)

Sergiu Cioiu s-a impus în anii ’60-’70 ai veacului trecut în elita promotorilor români ai muzicii pop de calitate cu un preponderent substrat poetic. Solist angajat în perioada 1964-1967 al Teatrului de Revistă Constantin Tănase din București; prezent în august 1965 pe scena celebrului Teatru Olympia din Paris, selectat fiind de nimeni altul decât Bruno Coquatrix şi comparat cu Yves Montand; în continuare, îmbrăţişând o activitate freelancer, revelat pe prestigioase podiumuri din România, Franţa, URSS, Polonia, Belgia, Olanda, Israel; devenit, între anii 1972 şi 1975, actor al Teatrului de Operetă Ion Dacian din Bucureşti; apoi, profesor de actorie în perioada 1975-1982, iată principalele repere ale unei cariere care l-a consacrat pe Sergiu Cioiu drept artist-intelectual de seamă, atribuindu-i o îndrituită notorietate”. (Florian Lungu, critic și jurnalist radio)

 Violonistul Sabin Penea, născut în Tulcea, a absolvit Universitatea Națională de Muzică, apoi a studiat la Graz, Austria, cu violonista Silvia Marcovici, și în Freiburg im Breisgau, Germania, sub îndrumarea violonistului Sebastian Hamann, unde a obținut și al doilea titlu de master în muzică. Este câștigătorul premiului întâi la competiția Kreutzer de la Liege, Belgia, al premiului special al juriului la competiția Marie Cantagrill de la Saint-Girons, Franța, al medaliei de argint și al premiului special Dvořák la Plovdiv International Chamber Music Competition, Bulgaria.

Biletele s-au pus în vânzare la Casa de Bilete a TNB și online pe www.tnb.ro

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo