Wizz Air, compania aeriană cu cea mai rapidă creștere din Europa și cea mai sustenabilă din punct de vedere ecologic pe plan global[1], anunță astăzi redeschiderea mult așteptatei rute din București către Salzburg. Biletele sunt deja disponibile pentru rezervare online pe wizzair.com și prin intermediul aplicației pentru mobil, începând cu 99 RON.
Salzburg este un loc minunat, cuibărit în Alpii austrieci și cunoscut pentru peisajele sale uimitoare, istorie și cultură. Cu un farmec specific vremurilor de altădată și amprenta vibrațiilor moderne, orașul este o destinație ideală pentru drumeții, schi sau pur și simplu pentru a admira priveliștile uimitoare ale munților; Salzburg are de toate.
Poți explora centrul vechi captivant, pitorescul râu Salzach și priveliștile Alpilor maiestuoși din jur.
Mozaicul cultural al orașului Salzburg este bogat și divers. De la formidabila fortăreață Hohensalzburg, care veghează asupra orașului, până la elegantul Palat Mirabell și impresionanta Catedrală din Salzburg, destinația nu duce lipsă de repere istorice și comori culturale.
Totuși, ceea ce face ca Salzburg să fie cu adevărat special este atmosfera sa caldă și primitoare. Localnicii emană prietenie, făcându-te să te simți ca acasă în timp ce explorezi fiecare colțișor al orașului.
Călătorii sunt încurajați să-și rezerve din timp biletele pentru a profita de tarife reduse și pentru a-și face călătoria către Salzburg și mai plăcută.
| RUTĂ | ZILE | ÎNCEPÂND CU | DE LA |
| București – Salzburg | marți, joi, sâmbătă | 2 aprilie 2024 | 99 RON |
Valeria Bragarenco, Corporate Communications Manager la Wizz Air, a spus: „Wizz Air își menține angajamentul de a le oferi pasagerilor săi rute remarcabile și oportunități de călătorie la tarife reduse, pentru a explora destinații dragi din Europa și nu numai. Această rută este mai mult decât o conexiune. Este o punte între două culturi, aventuri și experiențe de neuitat. Suntem încântați și așteptăm cu nerăbdare să ne întâmpinăm pasagerii români și austrieci la bordul flotei noastre noi și eficiente, călătorind între aceste două țări cu atracții incredibile de vizitat.”
Sorin-Radu Păun, directorul general al CNAB, a spus: „Suntem bucuroși că am avut șansa să colaborăm pe tot parcursul acestor ani, indiferent de dificultatea provocărilor la care am găsit, însă, întotdeauna soluții optime. Astfel, lansarea cursei Wizz Air București – Salzburg înseamnă o nouă rută care ne aduce noi conexiuni și care oferă oportunități economice cu beneficii semnificative pentru întreaga comunitate. În speranța unei viitoare colaborări la fel de fructuoase, vă mulțumim pentru cooperare și vă asigurăm că angajamentul nostru în a vă oferi servicii de calitate la standarde ridicate rămâne neschimbat.”
Despre Wizz Air
Wizz Air, compania aeriană ultra-low-cost cu cea mai rapidă creștere din Europa, operează o flotă de 191 de aeronave Airbus A320 și A321. O echipă de profesioniști în aviație asigură servicii superioare și tarife foarte scăzute, ceea ce face ca Wizz Air să fie alegerea preferată a 58,4 milioane de pasageri între noiembrie 2022 – octombrie 2023. Wizz Air este listată la Bursa de Valori din Londra cu abrevierea WIZZ. Compania a fost numită recent una dintre cele mai sigure zece companii aeriene din lume de către airlineratings.com, singura agenție mondială de siguranță și rating de produse, iar în 2019 și 2023 – „Compania aeriană a anului” de către Air Transport Awards. De asemenea, Wizz Air a fost recunoscută drept „Cea mai sustenabilă companie aeriană low-cost” în cadrul World Finance Sustainability Awards 2021-2023 și a primit distincțiile „Airline Group of the Year for Global Environmental Sustainability” în cadrul CAPA – Centre for Aviation Awards for Excellence 2022 și „Europe’s Leading Low-Cost Airline 2023” în cadrul World Travel Awards.
[1] Conform CAPA – Centre for Aviation Sustainability Awards for Excellence 2022 și 2023

