Pe data de 5 martie se dă startul unui nou apel deschis în cadrul proiectului Share, Tag or Dye, inițiat și coordonat de către Asociația Fotografică Allkimik, în parteneriat cu Asociația Culturală Marginal. Această inițiativă oferă artiștilor din întreaga lume oportunitatea de a-și împărtăși creațiile și de a se implica într-o experiență colectivă de artă.

Scopul acestui apel este să se colecteze imagini prin care artiștii își promovează munca pe rețelele sociale, care vor fi incluse integral, fără selecție, într-o instalație care va putea fi văzută, în această a treia iterație a proiectului, atât la evenimente de profil precum Inactinique Paris în Franța și Experimental Photo Festival 2024 în Barcelona, Spania, dar și la festivalurile Sepsi Tabakó din Sfântu Gheorghe și Photo Trends din 2 Mai. Călătoria din cadrul acestei ediții se va încheia cu o expoziție în luna septembrie, în București.

Apelul va fi activ până la data de 26 martie, iar participarea este gratuită. Cei care doresc să se înscrie sunt rugați să trimită un link al unei postări de social media în care și-au promovat recent lucrarea și să completeze formularul de înscriere https://forms.gle/Ch8n27mcEbo7tHPc7

Inițiat în 2022, Share, Tag or Dye a pornit cu două mize – democratizarea proceselor de selecție pentru artiști din cadrul open call-urilor în care nu întotdeauna calitatea lucrărilor înscrise primează și re-echilibrarea raportului dintre timpul petrecut de artiști în procesul de creație vs. timpul alocat pentru promovarea muncii lor în social media.

Share Tag or Dye

Astfel, în ultimii doi ani, peste 500 de fotografii ale lucrărilor postate de artiști pe rețelele sociale au fost incluse, în ordinea înscrierilor, într-o instalație colectivă, singurul criteriu de selecție fiind respectarea duratei de înscriere. De asemenea, linkurile către postări au fost convertite într-o instalație fotografică realizată printr-o tehnică de fotografie analog, cianotipia, materializându-se astfel într-un feed de social media real, care a putut fi explorat doar de către vizitatorii expozițiilor.

Share, Tag or Dye Again este organizat de Asociația Fotografică Allkimik, în parteneriat cu Marginal, Alternative Photography și Institutul Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației, respectiv CETAL – Centrul pentru Tehnologii Avansate cu Laser, Magma, ExperimentalPhotoFestival, Inactinique, VAGon.

Parteneri media: Radio România Cultural, IQads, Zile și Nopți, Ziarul Metropolis, The Institute, Revista Golan, Curatorial, Mindcraft Stories, Happ.ro, Savantgarde.

Share, Tag or Dye Again este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Citește și:

Explorând Culorile și Creativitatea: O incursiune în Competiția Art Battle București

ICR: Expoziția „Tradiții și chipuri de femei în Maramureș‟, vernisată la Stockholm de Ziua Internaționala a Femeii

Un proiect cultural inedit Biblioteca de la Metrou

 

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo