În data de 29 august, între orele 10 și 18, Asociația Zona Metropolitană Târgu Mureș a organizat a doua ediție a târgului de produse locale din zona metropolitană. Au participat producători din comunele limitrofe reședinței de județ, precum Acățari, Glodeni, Livezeni, Valea Izvoarelor, Crăciunești, Sângeorgiu de Mureș, Sânișor, Voivodeni, Vălenii, Călușeri, Pănet, Agrișteu, Culpiu, și din Târgu Mureș. Cei prezenți au oferit spre vânzare legume, fructe, produse de panificație, siropuri, gemuri, dar și produse artizanale.

29.08.2024 - Metropolisz Piac-135

Soós Zoltán, primarul municipiului Târgu Mureș, a vizitat târgul, felicitând organizatorii și declarând că sprijină această inițiativă care promovează economia locală și susține producătorii. Orașul și-a câștigat existența ca târg, așadar Asociația Metropolitană contribuie la menținerea acestei tradiții.

Molnár Lajos, directorul executiv al asociației, a adăugat că, în viitor, vor organiza lunar această manifestare economică nu doar în Târgu Mureș, ci și în comunele aparținătoare zonei metropolitane. Totodată, acest târg promovează conceptul „de la fermă până la furculiță”, adică sprijinirea producătorilor locali, contribuind astfel la o alimentație mai sănătoasă prin procurarea materiei prime direct de la sursa principală. Prin cumpărarea produselor locale, susținem în primul rând producătorii locali și, prin aceasta, menținem dezvoltarea economică a zonei.

Având în vedere că Vâltoarea Mureșană a început deja, foarte mulți cumpărători au vizitat și au achiziționat diferite produse din oferta târgului de produse locale din zona metropolitană.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo