Organizat de Energy Policy Group (EPG) cu sprijinul OMV Petrom, Forumul România Eficientă 2025 a reunit experți în energie, reprezentanți ai autorităților și societății civile pentru a discuta tranziția energetică a clădirilor din România.

Deschis de Radu Dudău, președintele EPG, evenimentul a subliniat rolul dialogului și al educației în accelerarea renovării fondului construit, în special a clădirilor publice. Christina Verchere, CEO OMV Petrom, a evidențiat impactul pozitiv al programului România Eficientă, cu accent pe proiecte concrete în școli și pe informarea publicului.

De la provocări la soluții: finanțare, inovație, incluziune

În cadrul primului panel, experți europeni și locali au discutat despre includerea categoriilor vulnerabile în procesele de renovare și despre fondurile europene alocate combaterii sărăciei energetice. Lipsa documentației de proprietate și a capacității administrative locale rămân obstacole majore. În schimb, soluțiile identificate includ stimulent financiar, pașapoarte de renovare și one-stop shops.

În panelul dedicat clădirilor publice, s-a discutat despre importanța formării profesioniștilor din construcții și a administratorilor pentru operarea eficientă a sistemelor post-renovare.

Un al treilea panel a explorat tranziția spre clădiri ZEB (Zero Emission Buildings) și integrarea energiei regenerabile în rețelele existente. Exemple de bune practici internaționale, cum ar fi modelul polonez de integrare a energiei solare, au fost prezentate drept direcții viabile și pentru România.

Evenimentul consolidează România Eficientă ca un proiect de referință în domeniul sustenabilității clădirilor. Înregistrarea integrală este disponibilă pe romania-eficienta.ro.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo