City Garden Residence anunță finalizarea celei de-a doua faze a ansamblului rezidențial Bonton Luxury Villas, unul dintre cele mai exclusiviste proiecte imobiliare din nordul Bucureștiului. Noua etapă include 30 de vile spațioase, dintre care 70% sunt deja contractate, atât de către clienți finali, cât și de investitori.
Confort, intimitate și randament investițional peste medie
Situat în apropierea Școlii Americane din Pipera, ansamblul oferă vile cu suprafețe utile între 293 și 327 mp, cu până la 7 camere, grădini proprii, terase multiple și posibilitatea de a instala lift interior. Șase dintre unități vor fi disponibile spre închiriere, generând un randament estimat de 8% pe an – peste media pieței.
„Familiile care își doresc un stil de viață exclusivist, aproape de natură, dar și de centrele educaționale și de business din nordul Capitalei, găsesc în Bonton combinația ideală între confort și localizare”, a declarat Andrei Cantaragiu, CEO City Garden Residence.
Locație strategică și facilități exclusiviste
Ansamblul se află la doar 200 de metri de Școala Americană, în apropierea Pădurii Băneasa, oferind acces facil către Pipera, Voluntari, Aurel Vlaicu, Băneasa Shopping City și aeroport. Locuințele sunt completate de facilități precum un club privat cu piscină, spații de home office și finisaje premium.
Un proiect cu viziune pe termen lung
Cu o investiție totală de peste 19 milioane de euro, Bonton Luxury Villas reflectă viziunea City Garden Residence de a oferi nu doar locuințe, ci experiențe de viață în comunități selecte. Prețul unei vile pornește de la 499.000 € + TVA.
City Garden, parte a unui grup asiatic cu peste un deceniu de activitate în România, are în portofoliu proiecte de referință precum 21 Downtown, Apollo D’or și City Garden Pipera. Bonton Luxury Villas confirmă încă o dată angajamentul dezvoltatorului pentru calitate și exclusivitate în segmentul premium.


