Bucureștiul își serbează cei 566 de ani de la prima atestare documentară printr-un weekend plin de evenimente, în perioada 19-21 septembrie 2025.
Concediile s-au terminat, școala a început, iar acesta este primul weekend în care Bucureștiul prinde din nou viață după aceste perioade.
Zilele Bucureștiului aduc activități pentru toate vârstele și toate gusturile, așa că acest sfârșit de săptămână este mai mult decât ofertant pentru a ieși în oraș și a sărbători capitala prin cultură, muzică, film și experiențe inedite.
„Străzi Deschise – București, promenadă urbană”
Calea Victoriei se transformă într-o scenă în aer liber, cu teatru, animație stradală, parade cu personaje de epocă, concerte, expoziții, ateliere de creație și demonstrații de pictură. Vor fi și spectacole de magie, jonglerii, flash mob-uri și petreceri cu baloane de săpun.
Premieră națională: „Sirene pe Dâmbovița”
Primul spectacol pe apă produs în România are loc pe râul Dâmbovița, în zona Operei Române. Show-ul combină muzică live, proiecții video mapping, dialog actoricesc și coregrafie.
📍 20-21 septembrie, 21:00-21:40.
Tururi și vizite deschise publicului
- Primăria Municipiului București își deschide porțile pentru vizitatori, cu tururi ghidate, proiecții de film și expoziții interactive.
- Muzeul Municipiului București oferă șase tururi ghidate gratuite, cu teme precum istoria hanurilor dispărute, vestigii subterane și arhitectura brâncovenească.
Transport turistic gratuit
Autobuzele supraetajate Bucharest City Tour circulă gratuit între 10:00 și 23:00, la fiecare 30 de minute, oprind în 14 stații-cheie precum Piața Presei, Arcul de Triumf, Piața Unirii sau Palatul Parlamentului. De asemenea, bucureștenii pot călători gratuit cu primele modele de tramvaie istorice.
Reconstituiri și parade
Sâmbătă, Palatele Brâncovenești organizează ceremonii și reconstituiri istorico-militare la Arcul de Triumf și pe Calea Victoriei.
Tot sâmbătă, de la ora 16:30, are loc o spectaculoasă „Bătaie cu flori”, tradiție reînviată, care aduce parfum și culoare în Piața Universității.
Muzică și cultură
- Piața Festivalului George Enescu (17-21 septembrie) găzduiește concerte de excepție. Sâmbătă cântă Filarmonica „George Enescu”, iar duminică, spectacolul Opereta Stars.
- Dâmbovița Delivery aduce dezbateri, ateliere, demonstrații sportive și tururi ghidate prin Cotroceni.
Expoziții și atmosferă interbelică
În Piața Universității pot fi vizitate expoziții foto cu imagini de epocă, proiecții de filme documentare și studiouri foto retro, completate de animatori costumați în stil interbelic.
Food Truck Festival și supermașini în Piața Constituției
Pe 21 septembrie, Piața Constituției devine gazda Food Truck Festival și a sosirii legendarului raliu Gumball 3000, cu peste 100 de supermașini, DJ set-uri și un show de light mapping pe fațada Palatului Parlamentului.
Asia Fest 2025 – Capitala devine inima Asiei
În paralel cu sărbătoarea Zilelor Bucureștiului, are loc și Asia Fest, între 19-21 septembrie, la Arena Națională. Festivalul aduce:
- Concerte și dansuri tradiționale din Japonia, China, India, Thailanda sau Turcia.
- Bucătărie autentică asiatică, de la preparate picante la deserturi exotice.
- Ateliere interactive de caligrafie, origami, pictură și ceremonii ale ceaiului.
- Expoziții și modă tradițională din diverse culturi asiatice.
Bucharest International Film Festival (BIFF) – ediția XXI
Tot în acest weekend începe și Bucharest International Film Festival, ajuns la ediția cu numărul XXI. Între 19 și 28 septembrie, cinefilii vor putea urmări la Cinema Muzeul Țăranului Român, CREART – Grădina cu Filme, Cinemateca Eforie și Cinema Union o selecție de filme premiate internațional. Festivalul se deschide cu filmul „Dinți de lapte” al regizorului Mihai Mincan, prezentat în premieră națională, și aduce în program două retrospective importante, dedicate regizorilor Sergei Loznitsa și Nadav Lapid, ambii prezenți la București.






