Între 26 și 28 septembrie 2025, Palatul Parlamentului găzduiește o nouă ediție a Târgului Național Imobiliar (TNI), cel mai important eveniment de profil din România. Printre participanți se află și Imopedia.ro, unul dintre cele mai cunoscute portaluri imobiliare, care va prezenta vizitatorilor o selecție unică de proprietăți din Grecia, Bulgaria și București.

„Pentru că Târgul Național Imobiliar este cel mai important eveniment de profil din România, am dorit să aducem în fața vizitatorilor o ofertă diversificată și atractivă, care să cuprindă atât proiecte noi din București, cât și oportunități de investiții pe litoralul Greciei și Bulgariei. În standul Imopedia.ro, cei interesați vor putea descoperi locuințe pe plajă, ansambluri rezidențiale moderne și soluții de achiziție avantajoase, beneficiind de consultanță completă – imobiliară, juridică și financiară”, a declarat Bogdan Severin, Sales Manager Imopedia.ro.

Grecia: apartamente pe plajă și vile cu piscine

În standul Imopedia.ro, vizitatorii vor descoperi proprietăți din Thassos, Kavala, Halkidiki, Paralia Ofrinio și Asprovalta, multe aflate chiar pe plajă sau în imediata apropiere a mării.

  • Apartamente cu 2 camere de la 89.000 € în Thassos
  • Vile cu 4 camere la doar 70 m de mare, de la 320.000 €
  • Apartamente cu 2 camere în Kavala de la 56.000 €
  • Vile în Asprovalta de la 100.000 €

În Grecia, TVA-ul pentru locuințe este 0%, iar pentru multe dintre proiectele noi există posibilitatea achitării în rate direct la dezvoltator.

Bulgaria: oportunități pe litoral

Printre ofertele prezentate se numără și un complex rezidențial nou din Sozopol, la doar 20 m de plajă, cu apartamente cu 2 camere începând de la 75.000 € + TVA.

București: locuințe accesibile pentru tineri și familii

Imopedia.ro aduce și oferte din București și Ilfov, cu prețuri începând de la 44.600 € + TVA pentru o garsonieră în Popești-Leordeni și 71.500 € + TVA pentru un apartament cu 2 camere. În zona Vitan Bârzești, un apartament cu 2 camere pornește de la 80.619 € + TVA.

Consultanță specializată

La stand, vizitatorii vor avea acces la consultanți imobiliari specializați pe piața din Grecia, care pot oferi informații detaliate imobiliare, juridice și financiare. Această abordare completă transformă participarea Imopedia.ro la TNI într-o experiență valoroasă atât pentru cumpărători, cât și pentru investitori.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo