FlixBus, compania de mobilitate care operează cea mai mare rețea de autocare interurbane din Europa, anunță lansarea unei noi rute interne ce va conecta Bucureștiul de Tulcea, cu opriri în Buzău, Brăila și Galați.

Începând cu 30 octombrie 2025, autocarele vor circula zilnic, oferind o conexiune directă și accesibilă spre Delta Dunării, una dintre cele mai valoroase destinații naturale ale României.

„Prin această nouă rută vrem să sprijinim descoperirea Deltei Dunării și să oferim o alternativă de călătorie sustenabilă pentru turiștii români și străini”, a declarat Adrian Rășoiu, reprezentant FlixBus România

Adrian Rasoiu FlixBus Romania

Adrian Rașoiu – FlixBus Romania

Durata călătoriei va fi de aproximativ 6 ore, iar prețurile pornesc de la 72 de lei, în funcție de momentul rezervării. Biletele pot fi cumpărate de pe site-ul și aplicația FlixBus, din agențiile partenere sau prin SelfPay.

Conectivitate mai bună pentru turismul din Delta Dunării

Noua rută vine într-un context în care numărul turiștilor care au vizitat Delta Dunării a scăzut cu aproape 20% în 2024, potrivit datelor INS. Extinderea rețelei FlixBus contribuie astfel la relansarea turismului regional și la dezvoltarea mobilității durabile.

FlixBus operează în România din 2017 și s-a extins în peste 43 de țări, cu o rețea interconectată care permite pasagerilor să ajungă ușor în principalele orașe europene.

Citește și:

Delta Dunării: vacanța care îți rămâne în suflet

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo