Via Transilvanica, traseul de lungă distanță care conectează comunități, culturi și peisaje unice ale României, primește un nou impuls prin inițiativa „Modulul de găzduire”, sprijinită de compania EGGER. Proiectul propune un model modern și sustenabil de ospitalitate, gândit pentru zonele în care infrastructura turistică lipsește, dar potențialul cultural și natural este remarcabil.
Prototipul, conceput de arhitectul Dorin Ștefan și realizat de echipa Asociației Tășuleasa Social împreună cu Inginerie Creativă, oferă drumeților spații confortabile, integrate armonios în mediul rural. Construcțiile sunt realizate preponderent din materiale pe bază de lemn, furnizate de EGGER, de la OSB și parchet până la elemente de finisaj.
„Suntem onorați să sprijinim un proiect care contribuie la dezvoltarea durabilă a comunităților și la promovarea patrimoniului cultural”, subliniază Alina Chifan, director comercial EGGER.
Implicare constantă în dezvoltarea comunităților
Alin Uhlmann Ușeriu, președintele Tășuleasa Social, descrie aceste module ca pe „punți între oameni”, capabile să aducă venituri și vitalitate în localitățile de pe traseu. Prin amplasarea lor în gospodării sau zone izolate, proiectul îmbunătățește experiența drumeților și creează noi oportunități pentru comunitățile locale.
Parteneriatul EGGER cu Via Transilvanica datează din 2018 și include amenajarea și întreținerea a 100 km din județul Suceava, acțiuni de ecologizare, voluntariat și sprijin logistic. În total, contribuția companiei depășește 400.000 de euro, consolidând un model de implicare pe termen lung în proiecte comunitare.
Prin acest nou modul de găzduire, Via Transilvanica continuă să evolueze, oferind drumeților o experiență completă și comunităților locale noi oportunități de dezvoltare.
Citește și:
Pistă de biciclete de 94 km pe Via Transilvanica: investiție în turismul verde din Mureș



