Autori: Ovidiu SLIMAC – Timișoara și Alin IZVORAN – București
În Episodul 25 al seriei „Doctorul în Achiziții”, dialogul dintre Timișoara și București pornește de la o știre concretă: suspendarea temporară a contractării fondurilor europene prin OUG nr. 3/2026, în paralel cu semnarea a 45 de noi contracte prin programul „Anghel Saligny”, finanțat din bugetul de stat. Într-o cheie satirică, dar fundamentată juridic, articolul analizează diferența de tratament dintre investițiile susținute din fonduri UE și cele naționale, ridicând întrebări despre coerența aplicării principiilor bugetare și despre direcția reală a politicilor publice din 2026.
Doctorul în Achiziții din Timișoara întreabă
Episodul 25 (6/26) – Episodul 6, special, din 2026
„Suspendare cu respect și investiții cu voie bună”
Doctorul din Timișoara intră nervos, cu un monitor sub braț, pe care clipește textul unei ordonanțe pusă în dezbatere:
– Dragă coleg, avem un nou protocol terapeutic de la centru. Se numește „simplificare”.
E trecut ca tratament, dar pacientul meu (fondurile europene) a intrat brusc în STOP.
Doctorul din București ridică privirea dintr-un dosar gros, ștampilat frumos:
– Ciudat, eu tocmai am primit rezultatele analizelor de la bugetul de stat. Puls bun, tensiune stabilă, 45 de contracte semnate, aproape 570 de milioane de lei prin Programul „Anghel Saligny”, care pare foarte … vioi.
Doctorul din Timișoara oftează și deschide fișa:
– Hai să-ți spun diagnosticul exact.
Avem Ordonanţa de Urgenţă nr. 3/2026 de modificare a OUG nr. 23/2023. La art. 11 apare un nou alineat (20¹). Textul e clinic de clar:
– în 2026, până la intrarea în vigoare a legii bugetului de stat, autoritatea de management poate suspenda procesul de contractare pe fonduri europene. Nu condiționat, nu cu clauză suspensivă, direct suspendare. Această formulare reprezintă o derogare temporară de la art. 11 alin. (2) din OUG nr. 23/2023, care stabilea continuitatea procesului de contractare.
Ridică sprânceana:
– Și se acordă maximum 30 de zile după intrarea în vigoare a bugetului. Asta presupune ceva foarte sincer spus: bugetul de stat nu vine prea curând, altfel n-aveai nevoie de OUG.
Doctorul în Achiziții din București răspunde
Dragă Doctorule din Timișoara,
Doctorul din București zâmbește ironic:
– Deci mesajul oficial „simplificăm” are traducere medicală: oprește perfuzia, pacientul se descurcă singur.
– Exact, confirmă Doctorul din Timișoara.
Și mai sunt trei simptome grave:
- nu vorbim de amânare punctuală, ci de stoparea contractării pe Politica de Coeziune 2021–2027;
- nu se introduce o clauză suspensivă, care ar fi fost juridic elegantă;
- se transmite implicit că fondurile europene sunt un lux pe care ni-l permitem doar când avem buget votat … eventual.
Se lasă pe spate:
– Cu alte cuvinte: „respect” pentru fondurile UE, adică le punem pe pauză pentru că sunt prea monitorizate.
Doctorul din București își drege vocea:
– Interesant contrast. Pentru că, în paralel, în aceeași zi, Ministerul Dezvoltării, cu finanțare exclusiv de la bugetul de stat, semnează liniștit 45 de noi contracte prin „Anghel Saligny”. Nicio suspendare, nicio precauție, nicio OUG de tip „să mai așteptăm”.
Ridică dosarul:
– Suma? Aproape 570 de milioane de lei. Mesajul clinic: statul poate începe investiții noi, atâta timp cât nu sunt pe fonduri europene.
Programul „Anghel Saligny” funcționează în baza OUG nr. 95/2021, care nu prevede nicio limitare a contractării în lipsa bugetului. Diferența de tratament între fondurile UE și cele naționale este astfel una de opțiune politică, nu de constrângere legală.
Doctorul din Timișoara surâde trist:
– Deci avem tratament diferențiat pentru aceeași boală: investițiile publice.
Pentru UE: „Stați puțin, că nu avem buget, nu avem aer, nu avem timp.”
Pentru bugetul național: „Respirați adânc, semnăm, începem, vedem noi.”
Doctorul din București dă din cap:
– Iar peste toate, premierul le spune primarilor, foarte corect de altfel, că nu mai avem capacitatea de a începe proiecte noi, prioritatea fiind finalizarea celor începute.
Declarația este în linie cu principiul responsabilității bugetare prevăzut la art. 14 din Legea finanțelor publice nr. 500/2002. Problema este aplicarea selectivă: principiul se aplică doar fondurilor UE, nu și celor naționale.
Face o pauză:
– Doar că mesajul nu e uniform transmis.
Doctorul din Timișoara completează, cu un zâmbet amar:
– Exact aici apare dubla măsură.
Către autoritățile locale mesajul pare a fi:
pentru fonduri europene: „respect”, adică suspendare, frână, hiper-control;
pentru fonduri naționale: „colaborare corectă”, adică merge și-așa, important e să curgă banii.
Această diferență contravine principiului nediscriminării între sursele de finanțare, prevăzute în Regulamentul (UE) 2021/1060 privind dispozițiile comune pentru fondurile europene și cele naționale.
Se apleacă peste masă:
– Întrebare retorică, dar necesară: oare asta e semnificația reală?
Doctorul din București închide dosarul:
– Dacă ar fi să punem diagnostic, aș spune așa: statul tratează fondurile europene ca pe un pacient cu risc de malpraxis, iar bugetul național ca pe unul fără fișă medicală.
– Și paradoxul suprem, adaugă Doctorul din București: fondurile UE sunt cele mai controlate, cele mai auditate, cele mai „sigure”, dar tocmai de ele ne ferim când lucrurile devin incomode.
Epilog
– Deci concluzia? întreabă Doctorul din București.
– Simplă, răspunde Timișoara: nu lipsa banilor e problema, ci lipsa apetitului pentru reguli.
Și când regulile sunt prea stricte … le numim „simplificare” și le punem pe pauză.
n.a. Articolul (al douăzecișicincilea) face parte din seria „Doctorul în Achiziții din Timișoara recomandă – Doctorul în Achiziții din București răspunde” – o colecție de reflecții umoristice și realiste despre lumea achizițiilor publice din România și nu numai.
p.s. S-a folosit AI pentru crearea imaginilor vizuale (pozele) din articol.
Surse :
- https://lege5.ro/Gratuit/ge4daojqha2ti/ordonanta-de-urgenta-nr-3-2026-pentru-modificarea-si-completarea-ordonantei-de-urgenta-a-guvernului-nr-23-2023-privind-instituirea-unor-masuri-de-simplificare-si-digitalizare-pentru-gestionarea-fondur
- https://www.mdlpa.ro/subarticles/5/mdlpasemnarecontracteas09022026
- https://arenaconstruct.ro/ilie-bolojan-pentru-continuarea-investitiilor-trebuie-sa-alocam-resurse-dar-nu-putem-incepe-proiecte-noi/




