Bullying-ul continuă să fie una dintre cele mai răspândite probleme din școlile din România, afectând aproape jumătate dintre elevi, potrivit datelor analizate de World Vision România și Salvați Copiii România. Fenomenul are consecințe directe asupra sănătății emoționale, comportamentului și performanței școlare a copiilor, iar specialiștii avertizează că impactul este adesea subestimat.

Dr. Doina Mihaela Tobescu, medic primar neurologie și psihiatrie pediatrică în cadrul Renew Institute, explică faptul că expunerea repetată la agresiune poate modifica profund modul în care copilul se percepe și relaționează cu cei din jur.

Un fenomen extins, confirmat de date

Datele World Vision România arată că peste jumătate dintre elevi au fost jigniți sau umiliți la școală, iar în mediul rural fenomenul este și mai accentuat, unde 9 din 10 copii declară că au fost victime ale bullying-ului.

În paralel, cercetările realizate de Salvați Copiii România confirmă amploarea situației. Aproximativ 90% dintre profesori consideră că bullying-ul este prezent în școlile din România, cele mai frecvente forme fiind agresiunile verbale, etichetarea și marginalizarea socială.

Mai mult, datele din zona de consiliere psihologică indică un impact profund: 1 din 4 copii cu vârste între 7 și 17 ani care au beneficiat de sprijin prezintă tulburări emoționale, precum anxietatea sau depresia, iar în peste 60% dintre cazuri sunt identificate probleme severe de sănătate mintală.

Impact emoțional profund asupra copiilor

Specialiștii subliniază că bullying-ul nu este o experiență minoră sau trecătoare, ci una care poate avea efecte pe termen lung.

„Bullying-ul nu este o simplă tachinare între copii. Pentru copilul care este expus constant la umilire, excludere sau intimidare, experiența devine una profundă și repetitivă. În timp, copilul poate ajunge să creadă că problema este la el”, explică Dr. Doina Mihaela Tobescu, medic primar neurologie și psihiatrie pediatrică, Renew Institute.

dr Tobescu Doina Mihaela

dr Tobescu Doina Mihaela

Expunerea repetată la astfel de comportamente poate duce la scăderea stimei de sine, anxietate, retragere socială și dificultăți de concentrare, afectând atât viața personală, cât și parcursul educațional al copilului.

Semnele pe care părinții nu trebuie să le ignore

Copiii nu vorbesc întotdeauna direct despre experiențele negative, iar primele semne apar adesea prin schimbări de comportament.

„Mulți copii nu spun acasă că sunt agresați. Uneori le este rușine, alteori se tem că situația se va agrava dacă adulții intervin. Există și situații în care copilul crede că părinții nu îl pot ajuta”, spune Dr. Doina Mihaela Tobescu.

Printre semnele frecvente care pot indica o astfel de situație se numără refuzul de a merge la școală, apariția durerilor de stomac sau de cap înainte de programul școlar, retragerea din activități sociale, iritabilitatea sau scăderea performanței școlare.

„Copilul începe să evite mediul în care se simte amenințat. Uneori apar simptome fizice înainte de școală sau dorința de a rămâne acasă, fără ca părinții să înțeleagă imediat cauza reală”, explică medicul.

Rolul părinților și importanța intervenției timpurii

Specialiștii recomandă părinților să acorde atenție acestor semnale și să creeze un spațiu sigur în care copilul să poată vorbi despre experiențele sale.

„Primul lucru de care are nevoie copilul este să fie ascultat. Dacă reacția adultului este să minimalizeze situația sau să spună «ignoră-i», copilul poate simți că nu este înțeles”, subliniază Dr. Doina Mihaela Tobescu.

După clarificarea situației, colaborarea cu școala și intervenția rapidă sunt esențiale pentru stoparea comportamentelor agresive.

„Bullying-ul poate avea consecințe emoționale serioase, dar intervenția timpurie poate face o diferență majoră. Copiii au nevoie de sprijinul adulților pentru a depăși astfel de experiențe”, subliniază Dr. Doina Mihaela Tobescu.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo