România a achitat peste 5 miliarde de lei, echivalentul a aproape un miliard de euro, la bugetul Uniunii Europene pentru deșeurile de ambalaje din plastic nereciclate, în perioada 2021 – 1 octombrie 2025. Potrivit unei analize Deloitte România, aceste contribuții evidențiază atât costurile gestionării insuficiente a deșeurilor, cât și necesitatea îmbunătățirii sistemelor de colectare și reciclare.

Datele Eurostat publicate recent arată că, în 2024, în Uniunea Europeană au fost generate, în medie, 35,9 kilograme de deșeuri de ambalaje din plastic pe locuitor, dintre care numai 15,3 kilograme au fost reciclate. Diferența de 20,6 kilograme reflectă cantitatea de plastic rămasă nereciclată, în condițiile în care rata medie de reciclare la nivel european a fost de 42,4%.

În România, problema generează inclusiv costuri pentru bugetul public, prin contribuțiile datorate Uniunii Europene.

Peste 5 miliarde de lei plătite de România pentru plasticul nereciclat

Începând cu 1 ianuarie 2021, statele membre ale Uniunii Europene contribuie la bugetul comunitar în funcție de cantitatea de deșeuri de ambalaje din plastic nereciclate. Calculul se realizează prin aplicarea unei cote uniforme de 0,80 euro pentru fiecare kilogram, cu anumite mecanisme de ajustare pentru unele state membre.

Potrivit informațiilor Ministerului Finanțelor, prezentate într-un material de opinie Deloitte România, contribuțiile achitate de țara noastră au crescut de la 568,4 milioane de lei în 2021 la peste 1,31 miliarde de lei în 2024.

În 2022, România a plătit aproximativ 967,5 milioane de lei, iar în 2023 contribuția a depășit 1,07 miliarde de lei. Pentru perioada 1 ianuarie – 1 octombrie 2025, suma raportată a fost de aproximativ 1,12 miliarde de lei.

În total, contribuțiile achitate de România au ajuns la 5.055.420.257 de lei, echivalentul a aproape un miliard de euro.

Analiza este semnată de Adrian Teampău, Director, Taxe de mediu și Economie circulară, și Anca Andrei-Cimbru, Manager, Taxe de mediu și Economie circulară, în cadrul Deloitte România.

Colectarea separată și reciclarea efectivă, principalele provocări

Specialiștii Deloitte atrag atenția că reducerea costurilor presupune îmbunătățirea întregului sistem de gestionare a deșeurilor, de la colectarea separată până la reciclarea efectivă a materialelor.

Colectarea separată trebuie să fie accesibilă și realizată constant. Existența containerelor dedicate nu este suficientă dacă deșeurile sunt ridicate neregulat, amestecate ulterior sau dacă populația nu primește informații clare despre ambalajele care pot fi reciclate.

Trasabilitatea deșeurilor reprezintă o altă prioritate. Cantitățile colectate, sortate, respinse și reciclate trebuie urmărite și documentate, astfel încât raportările să reflecte rezultatele reale.

Totodată, producătorii, autoritățile locale, operatorii de salubritate și companiile de reciclare trebuie să utilizeze indicatori comparabili. Cantitatea de ambalaje introdusă pe piață nu trebuie confundată cu cea colectată sau reciclată efectiv.

Ce trebuie să facă firmele pentru reducerea deșeurilor din plastic

Analiza Deloitte subliniază că firmele care introduc pe piață produse ambalate trebuie să acorde mai multă atenție atât respectării obligațiilor de mediu, cât și modului în care sunt proiectate ambalajele.

Reducerea greutății acestora, eliminarea componentelor greu de separat, utilizarea materialelor compatibile cu infrastructura de sortare și creșterea conținutului reciclat pot contribui la îmbunătățirea performanței de mediu.

Companiile au nevoie și de evidențe detaliate privind materialele utilizate, greutatea, formatul și destinația ambalajelor. Aceste informații sunt importante pentru respectarea obligațiilor privind răspunderea extinsă a producătorului și pentru adaptarea la noile cerințe europene referitoare la ambalaje și deșeurile de ambalaje.

Reducerea plasticului nereciclat poate diminua presiunea asupra bugetului

Specialiștii Deloitte subliniază că plata contribuțiilor către Uniunea Europeană nu înlocuiește investițiile necesare în infrastructura de colectare, sortare și reciclare.

Fondurile achitate la bugetul european nu se transformă automat în investiții locale, iar problemele de trasabilitate și gestionare a deșeurilor rămân de rezolvat.

Prin urmare, reducerea cantității de ambalaje inutile, îmbunătățirea colectării separate și creșterea volumului de plastic reciclat efectiv reprezintă direcțiile esențiale pentru diminuarea impactului asupra mediului și a costurilor suportate de bugetul public.

Cele aproape un miliard de euro plătite de România în perioada analizată evidențiază dimensiunea financiară a problemei și necesitatea accelerării tranziției către economia circulară.

Citeste si:

Noile reguli UE privind transferurile de deșeuri devin aplicabile din 21 mai. Companiile trebuie să se adapteze rapid

Barometrul RetuRO: Sistemul de Garanție-Returnare se apropie de 9 miliarde de ambalaje colectate

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo