Fundația Rewilding România a lansat proiectul european „LIFE for Vultures”, prin care cel puțin 170 de vulturi suri și 24 de vulturi negri vor fi reintroduși în sud-vestul Carpaților până în 2033. Proiectul are un buget de aproximativ 7,56 milioane de euro și este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul LIFE.
Proiectul se desfășoară în perioada octombrie 2026 – septembrie 2033, în zona Parcului Național Domogled-Valea Cernei și a comunei Obârșia-Cloșani, județul Mehedinți. Inițiativa este coordonată de Rewilding România, în parteneriat cu Societatea Ornitologică Română (SOR), GREFA și Vulture Conservation Foundation (VCF).
Reintroducerile vor începe cu vulturul sur, urmat de vulturul negru. Păsările vor trece printr-o perioadă de aclimatizare de șase până la nouă luni, înainte de eliberarea treptată în natură, iar deplasările lor vor fi monitorizate prin GPS.
„Reintroducerea vulturilor face parte din efortul nostru de a reface procesele naturale din Sud-Vestul Carpaților. Finanțarea ne permite să susținem, pe parcursul a șapte ani, atât revenirea păsărilor, cât și măsurile necesare pentru protejarea lor. Vom lucra îndeaproape cu fermierii, comunitățile locale și autoritățile pentru ca aceste specii să își poată relua rolul în natură”, declară Marina Drugă, director executiv Rewilding România.
Cele două specii au dispărut ca păsări cuibăritoare din România în secolul trecut, din cauza otrăvirilor, persecuției directe și degradării habitatelor. Vulturii sunt considerați „sanitarii naturii”, deoarece se hrănesc cu cadavre de animale și contribuie la menținerea echilibrului ecosistemelor.
Proiectul include măsuri de prevenire a otrăvirilor, electrocutării și coliziunilor cu infrastructura energetică.
„Succesul reintroducerii depinde de adaptarea păsărilor la noul mediu și de reducerea riscurilor la care sunt expuse după eliberare. Monitorizarea prin GPS ne va ajuta să identificăm zonele folosite pentru hrană și odihnă și să ajustăm măsurile de conservare în funcție de datele din teren. Pe termen lung, vom urmări supraviețuirea păsărilor și reproducerea lor în libertate, pentru a evalua refacerea populațiilor”, explică Sebastian Bugariu, biolog al Societății Ornitologice Române (SOR).
Un studiu sociologic realizat în 2024, pe baza a 375 de chestionare aplicate în opt localități, a arătat că 71% dintre respondenți susțineau reintroducerea vulturului sur.
Fundația va continua colaborarea cu locuitorii și fermierii și va explora oportunitățile de dezvoltare a turismului bazat pe natură.
Din bugetul total de 7,56 milioane de euro, contribuția maximă a Uniunii Europene este de aproximativ 4,53 milioane de euro, reprezentând 60% din costurile eligibile.

