Dezvoltare regională și investiții importante pentru creșterea calității vieții cetățenilor

 ADR CENTRU: 25 ANI DE ACTIVITATE CONTINUĂ, CONSECVENTĂ ȘI PREDICTIBILĂ ÎN REGIUNEA CENTRU

 Acum 25 de ani, regiunile din România au ales să se alăture țelului european. În anul 1998, s-a constituit Regiunea de Dezvoltare 7 ”Centru”, prin asocierea voluntară a Consiliilor Județene din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, iar prin Hotărârea nr.1 din 20.11.1998 a Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru a fost înființată Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, pentru a coordona activitatea de dezvoltare regională, în contextul aderării României la Uniunea Europeană. Treptat, Agențiile pentru Dezvoltare Regională din România și Consiliile pentru Dezvoltare Regională, au devenit liantul între instituțiile europene, prin Guvernul României, și colaboratorii lor direcți: administrația publică locală, mediul de afaceri, societatea civilă, mediul universitar.

Dovada că drumul pro-european –  ales în urmă cu un sfert de secol – este cel corect se vede în evoluția economico-socială a regiunii noastre care, fără susținerea finanțărilor din partea UE, nu ar fi avut posibilitatea să diminueze decalajele de dezvoltare față de alte regiuni din Europa într-un timp atât de scurt. Nivelul de trai al cetățenilor a crescut constant, în special după anul 2007, iar statutul european a adus tuturor cetățenilor drepturi și beneficii semnificative, care au contribuit la creșterea calității vieții în toate județele din regiunea noastră.

Gradul de dezvoltare al Regiunii Centru, comparativ cu situația de acum două decenii și jumătate, este reflectată de valoarea Produsului Intern Brut per cetățean, calculat la standardul puterii de cumpărare, care a crescut de aproape 5 ori, de la mai puțin de 5.000 euro, până la aproximativ 23.000 euro în 2022. În raport cu media UE27 acest indicator a crescut de la un procent de numai 27% la aproape 70%. Concomitent și productivitatea muncii a crescut la nivel regional, de la mai puțin de 44% din media UE27, la mai mult de 68% în anul 2020, fiind acum comparabilă cu productivitatea muncii înregistrată în regiuni din Slovacia, Polonia, Grecia, Portugalia etc. După momentul aderării UE, în Regiunea Centru au fost implementate, prin toate programele de dezvoltare, peste 17.400 proiecte, cu o valoare totală de peste 14 miliarde euro. Toate aceste proiecte finanțate cu fonduri europene s-au bazat pe analizele și prognozele de la nivel regional și au contribuit la dezvoltarea întregii infrastructuri – pornind de la cea de transport, la infrastructura educațională, de sănătate și de afaceri, fără a omite creșterea aportului serviciilor sociale la evoluția societății, în ansamblul său.

ADR Centru a creat un foarte larg cadru partenerial – alături de reprezentanții județelor, municipiilor, orașelor și comunelor din Regiune, împreună cu reprezentanții Guvernului – pentru a dezvolta strategiile de dezvoltare regională și pentru a definitiva strategiile sectoriale, diversificându-și astfel activitatea de planificare și de programare a dezvoltării. ADR Centru a coordonat inițial fondurile de preaderare, ulterior aderării la Uniunea Europeană a dobândit calitatea de Organism Intermediar pentru gestionarea fondurilor europene nerambursabile, iar acum are statutul de Autoritate de Management pentru programul dedicat dezvoltării durabile a Regiunii Centru, în procesul descentralizării implementării fondurilor europene. Astfel, toți actorii naționali și europeni percep ADR Centru ca fiind instituția cea mai îndreptățită să realizeze planificarea riguroasă a procesului de dezvoltare socio-economică a Regiunii Centru, să se ocupe de promovarea economică a acestei regiuni și să susțină investițiile de orice natură, gestionând și un volum important de fonduri europene nerambursabile.

În toată această perioadă au fost implementate resurse nerambursabile importante alocate regiunii noastre, iar ADR Centru a coordonat direct mai mult de 3.700 proiecte, a căror valoare totală este de peste 3,2 miliarde euro. Valoarea fondurilor europene absorbite prin aceste proiecte este de aproape 2,5 miliarde euro, la care se pot adăuga sume aproape tot atât de importante atrase din mediul de afaceri, care a completat investițiile publice, valorificând potențialul economic al regiunii. Mai mult de două treimi dintre aceste proiecte, reprezentând peste 90% din fondurile investite, au fost implementate după momentul aderării României la Uniunea Europeană.

Azi, după o activitate continuă, consecventă și predictibilă, în întreaga societate se vede impactul tuturor investițiilor coordonate de ADR Centru. Începând cu extinderea infrastructurii mici, a alimentărilor cu apă și canalizare, continuând cu modernizarea infrastructurii de drumuri locale și regionale, reabilitarea și dotarea unităților de educație și refuncționalizarea multor unități medicale și de asistență socială, inclusiv prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, Regiunea Centru a devenit tot mai performantă. În acești 25 de ani, ADR Centru a reușit să dea un înțeles nou, european, conceptelor de dezvoltare urbană, de eco-mobilitate, de revitalizare a spațiilor publice neutilizate și de inovare în activitatea companiilor.

   ”Acesta este momentul maturității noastre, în care ne coordonăm nemijlocit, împreună, viitorul. Avem încrederea că vom reuși, pentru că am conștientizat faptul că nu suntem singuri, că lucrăm pentru întreaga societate și pentru că împreună cu partenerii noștri locali am pus bazele unui proces complex de dezvoltare regională durabilă. În acești 25 de ani nu ne-am abătut de la misiunea pe care ne-am asumat-o: aceea de a reconstrui, de a consolida și a promova idealurile europene, punând în aplicare politicile de dezvoltare regională.

   Acum, suntem mai conectați cu Europa, mai apropiați de spiritul european. Suntem mai aliniați la cerințele comunitare, dar și mai aproape de standardul de viață al majorității cetățenilor europeni. Dacă, în urmă cu două decenii și jumătate aveam multe incertitudini, acum avem toate motivele să fim încrezători. Încrezători în capacitatea noastră de a răspunde eficient nevoilor beneficiarilor reali ai tuturor proiectelor de dezvoltare: concetățenii noștri!

   Țin să apreciez munca desfășurată de întreaga echipă a ADR Centru, începând din 1998 și până în prezent. Mulțumesc pentru sprijinul și suportul oferit de către reprezentanții Comisiei Europene, dar și de către Guvernul României, prin ministerele implicate în acest proces. Desigur, apreciez în cel mai înalt grad strânsa colaborare cu autoritățile publice locale și cu societatea civilă”, a declarat – cu prilejul aniversării ADR Centru – domnul Simion Crețu, Director general.


Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!