Atos, lider global în transformare digitală, anunță publicarea raportului „Journey 2024 – Redefining Enterprise Purpose”, prin intermediul căruia compania își prezintă viziunea asupra evoluției societății, mediului de business și tehnologiei. Raportul anticipează tendințele tehnologice și de business care vor determina unele dintre cele mai mari schimbări sociale și vor modela dezvoltarea companiilor în următorii patru ani. Acest raport se bazează pe cercetări ample realizate de Comunitatea Științifică Atos, o rețea globală formată din 160 de oameni de știință, ingineri și vizionari din întregul grup Atos.

Redefinirea scopului companiei în era post-COVID

Odată intrate în era post-COVID, companiile se confruntă cu schimbări și incertitudini fără precedent. În scopul menținerii relevanței pe piață și a prosperității acestora, raportul provocă companiile să reconsidere abordările convenționale și să-și regândească „scopul”.

Raportul sugerează că (într-un context digital) vor exista 3 direcții-cheie către un „scop al companiei” puternic și durabil, organizațiile fiind nevoite să dezvolte și să-și mențină coerența în următoarele domenii:

  • Folosirea întregului potențial al tehnologiei digitale în cel mai vast context, depășind simpla utilizare a capacităților tehnice brute ale sistemelor, proceselor și dezvoltărilor digitale,
  • Comportamente care au o abordare colectivă și conexiuni care reflectă schimburi juste de valoare,
  • Consensul ecosistemelor implicate reprezintă un factor esențial pentru succesul operațional în viitor. Companiile trebuie să identifice modul în care vor obține și vor susține acest consens, în contextul schimbărilor constante ale posibilităților digitale.

Importanța unui scop puternic și coerent vine pe fondul unor perturbări anticipate, dar imprevizibile, declanșate de situații precum: pandemii, colaps economic, crize ecologice sau ascensiuni rapide ale tehnologiei. Astfel de situații, denumite „Event Horizons”, pot fi gestionate cu succes doar printr-o reformare a mediului de business sau chiar a societății.

„Odată cu trecerea în era post-COVID și confruntarea cu „noul normal”, companiile se întâlnesc cu diverse oportunități și schimbări. Cu toate acestea, este necesară o reevaluare a importanței și impactului în business, cu o perspectivă mai echilibrată asupra valorilor și factorilor economici, pentru a face față provocărilor pe termen lung privind sustenabilitatea, reducerea amprentei de carbon, inegalitatea, securitatea și impactul etic al industriei IT”, explică John Hall, redactor-șef al Comunității Științifice Atos.

Un nou model social sau adaptări succesive?

Pe măsură ce înaintăm spre era post-criză, rămâne de văzut dacă businessurile și societatea vor trece la un nou model de funcționare sau vor experimenta un proces continuu de adaptări succesive, care necesită ajustări regulate ale scopului. Respectivele adaptări succesive s-ar putea materializa prin reproiectarea supply chain-ului și a ecosistemelor valorice, noi abordări  ale reglementărilor privind confidențialitatea datelor, noi modele de parteneriate de business și activități disruptive de M&A. Acestea ar putea include, de asemenea, o reorientare spre modele caracterizate prin sustenabilitate, reducerea amprentei de carbon și economie circulară, respectiv o adoptare accelerată a tehnologiilor, cu focus pe munca la distanță și creșterea abilităților tehnologice.

Noul normal poate include o reevaluare a ceea ce este considerat esențial și a ceea ce ar putea fi considerat lux inutil și poate fi respins, fapt ce ar determina o reevaluare a scopurilor principale aflate la baza activităților companiilor, instituțiilor și societății.

Despre Atos SE

Atos, lider global în transformare digitală

Atos, lider global în transformare digitală

Atos este lider global în transformare digitală cu 110.000 de angajați în 73 de țări și venituri anuale de 12 miliarde de euro. Numărul 1 în Europa în servicii de Cloud, Cybersecurity și High-Performance Computing, Grupul Atos oferă soluții end-to-end de Orchestrated Hybrid Cloud, Big Data, Business Applications și Digital Workplace. Grupul este Partenerul Global pentru Tehnologia Informației al Jocurilor Olimpice & Parlimpice și operează sub brandurile Atos, Atos Syntel și Unify. Atos este o Societate Europeană (SE), listată la Bursa din Paris cu indicele CAC 40.

Scopul Atos este de a contribui la proiectarea viitorului spațiului informational. Expertiza și serviciile sale sprijină dezvoltarea cunoștințelor, educației, și cercetării, într-o abordare multiculturală și contribuie la dezvoltarea  excelenței științifice și tehnologice. La nivel global, Grupul permite clienților si angajaților săi, dar și membrilor societății în general, să trăiască, să lucreze și să se dezvolte în mod durabil într-un spațiu informațional sigur si securizat.


Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!