Compania de stat Bulgarian Energy Holding (BEH) a devenit partener în consorțiul de explorare offshore Han Asparuh, din zona bulgară a Mării Negre, preluând o participație de 10%. În noua structură de parteneriat, OMV Petrom rămâne operatorul proiectului, cu o cotă de 45%, iar NewMed Energy deține, la rândul său, 45%.

Intrarea BEH marchează o implicare directă a statului bulgar în explorarea resurselor offshore, compania urmând să suporte proporțional 10% din costurile aferente pregătirilor și operațiunilor de foraj. Activitățile de explorare sunt deja în desfășurare, forajul fiind demarat în decembrie 2025. Pentru această etapă a proiectului a fost contractată nava de foraj Noble Globetrotter I, care va săpa două sonde de explorare.

Reprezentanții companiilor implicate subliniază importanța strategică a proiectului pentru regiune. Cristian Hubati, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Explorare și Producție, a declarat că parteneriatul reflectă angajamentul comun de a valorifica potențialul Mării Negre ca sursă regională fiabilă de energie, într-un mod sigur și sustenabil.

La rândul său, Yossi Abu, CEO NewMed Energy, a precizat că participarea în proiectul Han Asparuh extinde portofoliul de explorare al companiei în ape adânci și consolidează colaborarea regională în estul Mediteranei și Marea Neagră.

Pentru Bulgaria, proiectul are o miză economică și strategică importantă. Valentin Nikolov, CEO Bulgarian Energy Holding, a subliniat că prin intrarea în consorțiu, statul bulgar își asumă un rol activ în explorarea resurselor offshore și în consolidarea securității energetice naționale, cu potențiale beneficii semnificative pentru economie.

Un studiu recent realizat de EY, la solicitarea OMV Petrom și NewMed Energy, arată că valorificarea potențialului de gaze naturale din zona bulgară a Mării Negre ar putea avea un impact major asupra economiei Bulgariei. Potrivit analizei, fiecare miliard de euro investit în proiecte offshore ar putea genera până la 5,2 miliarde de euro contribuție la PIB și aproximativ 1,5 miliarde de euro venituri la bugetul de stat.

Perimetrul Han Asparuh este situat în vestul Mării Negre, în sectorul bulgar, la sud de perimetrul Neptun din România. Acesta se întinde pe o suprafață de 13.712 kilometri pătrați, la adâncimi ale apei de până la aproape 2.000 de metri. Activitățile de explorare au început în 2012 și au inclus studii geologice și geofizice, forarea a trei sonde de explorare și finalizarea unei campanii seismice 3D extinse în 2020, menită să identifice noi ținte de foraj.

OMV Petrom are o experiență de peste patru decenii în producția de petrol și gaze naturale în Marea Neagră și este implicată activ atât în perimetrele de mică adâncime din sectorul românesc, cât și în dezvoltarea proiectului Neptun Deep, alături de Romgaz, cu volume estimate la aproximativ 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale. Prima producție din Neptun Deep este așteptată în 2027.

Intrarea BEH în consorțiul Han Asparuh consolidează cooperarea regională în domeniul energetic și evidențiază rolul tot mai important al Mării Negre în asigurarea securității energetice a Europei de Sud-Est.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo