Râul Dâmbovița devine, din această vară, mai mult decât un simbol urban – devine teren de antrenament pentru performanță sportivă. Clubul Kayak Champions, primul club de caiac-canoe dedicat atât copiilor, cât și adulților din Capitală, a început antrenamentele oficiale la Debarcaderul Timpuri Noi, amenajat în cadrul programului de regenerare urbană Dâmbovița Apă Dulce.
De două ori pe săptămână, sportivii își testează limitele pe apa care străbate orașul, pregătindu-se pentru competiții importante. Doi dintre aceștia, Călin Alexandru Baban și David Bușu, vor reprezenta România la Campionatul European de Juniori la Kaiac-Canoe, care are loc între 3 și 6 iulie la Bascov, Argeș.
„Ne dorim ca prezența caiacelor pe apă, în inima orașului, să devină ceva firesc și să inspire cât mai mulți copii și tineri să descopere bucuria de a vâsli”, a transmis Marian Baban, președintele clubului și fost olimpic.
Debarcaderul Timpuri Noi este primul spațiu sportiv deschis pe Dâmbovița în cadrul programului DAD – o inițiativă lansată de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 și Nod Makerspace, care transformă râul într-un spațiu activ, accesibil și ecologic.
Sport, educație și incluziune pe apă
Kayak Champions nu este doar un club de performanță, ci și un model de educație prin sport. Activitățile sale implică și tineri din medii vulnerabile, persoane cu dizabilități sau seniori, combinând antrenamentele cu acțiuni de ecologizare și ateliere educaționale. Alături de DAD, clubul demonstrează cum sportul poate susține incluziunea socială și reconectarea orașului cu apa.
Transformarea Dâmboviței continuă pe parcursul anului 2025 cu noi activări, infrastructuri sustenabile și evenimente care aduc împreună comunități diverse în mijlocul orașului




