De peste 8 ani consecutivi, Danone România investește în producția locală de lapte prin programul socio-economic „O șansă pentru familia ta”, prin care își propune să susțină familiile din medii defavorizate să se dezvolte ca producători locali de lapte de calitate și să construiască afaceri sustenabile. Până în prezent, compania a investit în program peste 4 milioane de euro, alături de partenerii săi, Fondul Internațional Ecosysteme al companiei Danone, Organizația Non-Guvernamentală Open Fields și partenerul local, Polaris Group, reușind împreună cu familiile de gospodari locali înscrise în program să dubleze producția de lapte realizată de aceștia. De asemenea, în doar un an, numărul micilor fermieri a crescut cu peste 20%, de la 140 de gospodari în 2019, la peste 180 în prezent.

Programul „O șansă pentru familia ta”

Programul „O șansă pentru familia ta” reprezintă un model de afacere de succes cu impact economic și social deopotrivă. În acest sens, compania investește constant atât în producția de lapte de calitate din România, cât și în susținerea agriculturii locale, urmărind încă de la început, să ajute pe termen lung dezvoltarea micilor fermieri, care, înainte de acest program, practicau un model de agricultură ce le asigura venituri minime. Investițiile în program reprezintă una dintre direcțiile strategice de sustenabilitate ale companiei și au inclus atât donarea de animale de rasă superioară și a unor echipamente de bază, dar și acordarea de sprijin financiar pentru gospodari sau oferirea de consultanță financiară și profesională.

Astfel, activitatea micilor fermieri s-a îmbunătățit de la un an la altul, aceștia reușind să obțină un produs de calitate superioară, la standarde europene și, în același timp, să dubleze cantitatea de lapte produsă. Dacă în 2012 erau colectați, în medie, aproximativ 5 litri de lapte de la un singur animal, în 2019, o văcuță asigura, în medie, 11 litri de lapte. Mai mult, prin activitatea gospodarilor înscriși în program, aceștia asigură în prezent aproximativ 10% din cantitatea totală de lapte colectată anual pentru producția de iaurt din fabrica din București, dublând astfel producția înregistrată la începutul programului.

Succesul producătorilor români de lapte: Know-how și investiții

Programul „O șansă pentru familia ta” urmărește un impact integrat în susținerea producătorilor locali. Pe de o parte, este vizată creșterea nivelului de bunăstare a animalelor, prin investiții în modernizarea sau construcția de noi grajduri și asigurarea condițiilor necesare pentru stabulație. În același timp, în cadrul programului, fermierilor le este oferită consultanță și know-how-ul necesar pentru a crește în mod constant calitatea laptelui.

De exemplu, până în prezent, au fost organizate peste 830 de ore de training despre igienă și nutriţia animalelor şi managementul fermei. În plus au fost donate 370 de juninci rasa Holstein, 29 de stații de muls mobile echipate cu panouri solare pentru încălzirea apei, precum și 7 mașini agricole care să le asigure gospodarilor nutrețuri pentru sezonul rece.

Fonduri europene și venituri în creștere

Sprijinul acordat de Danone România prin programul „O șansă pentru familia ta” contribuie inclusiv la îmbunătățirea nivelului de trai al micilor fermieri, astfel că peste 100 dintre familiile implicate la momentul actual în program au înregistrat venituri crescute cu 60%, după doar 2 ani de la demararea proiectului. De asemenea, prin îndrumarea oferită de companie, 59 de fermieri sunt certificați profesional și pot accesa mai ușor fonduri europene. Până acum, aceștia au obținut fonduri europene în valoare de peste 1 milion euro, ce au fost direcționate în principal, către dezvoltarea tehnologică și a flotei de utilaje folosite în activitate.

Mai mult decât atât, tot în cadrul programului, gospodarii și-au creat o asociație pentru suport comun în activitatea lor, cum ar fi cultivarea terenurilor cu porumb și au obținut de la autorități o suprafață de 426 ha de teren pentru asociere, dintre care 268.76 ha de pământuri arabile și 157.84 ha de pășune. Prin astfel de acțiuni, aceștia au reușit să îmbunătățească în mod susținut dieta văcuțelor, o condiție importantă în creșterea calității și cantității laptelui.

Susținerea producției locale de lapte este una dintre prioritățile companiei noastre, de aceea, de mai mulți ani oferim suport fermierilor mici și mari prin programe dedicate, așa cum este programul <<O șansă pentru familia ta>>. Am stabilit parteneriate de lungă durată cu gospodarii români și suntem mândri că fermierii din Zimnicea, pe care i-am ajutat să își creeze propria afacere, au ales să colaboreze cu noi și să ne ofere laptele bun pe care îl produc, cu multă muncă și dedicare. Ne dorim să fim alături de ei și pe viitor și să îi ajutăm să își valorifice în continuare munca, ei fiind motorul produselor noastre de calitate. Fiecare iaurt contează în susținerea producătorilor locali, de aceea, de fiecare dată când consumatorii aleg să pună pe masă iaurturile Danone, ei aleg de fapt să ducă mai departe povestea fermierilor din România”, declară Natalia Gelshtein-Kiss, Market Director Danone România, Bulgaria și Țările Adriatice.

<<O șansă pentru familia ta>> este un program strategic cu impact economic și social, dar, în același timp și un program de suflet pentru Danone, deoarece în ultimii 8 ani, Zimnicea a devenit pentru noi o a doua casă. Resursele și munca investite de noi, de partenerii noștri și de fermieri în tot acest timp dau roade și se văd în cantitatea și calitatea laptelui obținut, dar și în modul în care au evoluat micile afaceri ale fermierilor locali parteneri. Acesta a fost unul dintre obiectivele noastre principale încă de la început, de a susține dezvoltarea pe termen lung a fermierilor români, prin investiții constante, know-how și instruire periodică care să asigure creșterea calității laptelui. De altfel, nu ne oprim aici în dezvoltarea acestui program, iar în perioada următoare ne vom concentra pe inițiativele de a reduce cu 30% amprenta de carbon în cadrul proiectului, de reîmpădurire și utilizare a practicilor de agricultură regenerativă”, adaugă Eduard Jerca, Milk Manager Danone România.

#fiecareiaurtcontează – Modul prin care românii pot susține producția locală de lapte

Programul „O șansă pentru familia ta” este o inițiativă gândită pe termen lung, care își propune să contribuie în mod direct la sustenabilitatea producătorilor români și la dezvoltarea potențialului local în producția de lapte. De altfel, Danone România a lansat un manifest prin campania #fiecareiaurtcontează, la care orice consumator poate adera, printr-un simplu gest: alegerea unui iaurt Danone, produs în România. Campania își propune să determine consumatorii să conștientizeze că fiecare are un rol important în susținerea producției locale de lapte și că alegerile lor pot influența viitorul fermierilor români, care au nevoie de sprijin continuu.

De peste 20 de ani, Danone România produce iaurturi în fabrica din București, colectând anual peste 60 de milioane de litri de lapte, în cea mai mare parte de la fermieri și gospodari români. Compania are parteneriate durabile cu peste 20 de ferme mari, toate atent selectate şi verificate din punct de vedere al calității, la care se adaugă cele peste 180 de gospodării din proiectul socio-economic „O şansă pentru familia ta”.

Despre Danone România

Danone România este lider de piaţă pe segmentul iaurturi. Compania are în portofoliu zeci de sortimente de produse, realizate în majoritate în fabrica din Bucureşti, cu lapte proaspăt colectat de la fermierii români. Fabrica Danone din Bucureşti a produs local primele iaurturi în 1999.

Danone România face parte din compania Danone, activă în domeniile: produse lactate proaspete, produse pe bază de plante, ape minerale îmbuteliate și nutriție specializată. Danone a făcut primul pas pe piaţă în Barcelona încă din 1919, când Isaac Carasso a început să vândă primele iaurturi în farmacii, ca un leac pentru infecţiile intestinale, care afectau în special copiii.

Astăzi, compania îşi urmăreşte misiunea de a ajuta un număr cât mai mare de oameni să-şi construiască, să-şi menţină şi să-şi protejeze capitalul de sănătate, oferind produse sigure, gustoase şi de cea mai bună calitate, menite să fie alegeri sănătoase cu bună densitate nutriţională şi să adreseze nevoile diferitelor comunităţi.

Cele mai cunoscute mărci Danone includ iaurturi cu fermenți specifici (Activia, Actimel), produse pentru copii (Danonino, Disney), mărci de răsfăţ (Danette, Fantasia), iaurt Danone simplu şi cu fructe (Danone Natural şi Delicios), celebra cremă de iaurt Cremosso, iaurturile bogate în proteină (Yo PRO) şi produsele pe bază de plante (Alpro). În plus, Danone oferă consumatorilor săi o gamă de produse Bio pentru diferite vârste şi gusturi (Activia Bio, Danone Bio şi Danonino Bio).


Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!