Deloitte România a asistat grupul de investiții Integral Capital Group în preluarea unui pachet majoritar de acțiuni al clinicii de fertilizare in vitro Embryos, din București. În urma tranzacției, încheiate în februarie 2025, cei trei medici fondatori ai clinicii rămân acţionari minoritari şi membri ai echipei de conducere. Etapa de dezvoltare ulterioară acestei achiziții presupune expansiunea prin deschiderea de noi clinici în alte oraşe mari din țară, precum și integrarea acestora într-o platformă pan-regională de specialitate, din care ar urma să facă parte și alte entități ce vor fi preluate în țările învecinate.

Achiziția marchează extinderea portofoliului Integral Capital Group în România, după preluarea rețelei de imagistică Medima Health și a operatorului de vending O’Fresh.

„Preluarea acestei clinici românești de top marchează un moment important pentru noi. Cu sprijinul continuu al fondatorilor, suntem încrezători că vom consolida poziția clinicii pe segmentul său de piață și că aceasta va deveni ancoră pentru strategia noastră de a dezvolta o platformă regională de fertilizare in vitro. Mulțumim echipei Deloitte, care a acționat ca un consilier financiar de încredere în diversele faze ale procesului, începând cu due diligence, apoi în faza de semnare a acordului de vânzare-cumpărare și în finalizarea tranzacției, marcând o nouă colaborare reușită pentru o tranzacție de M&A”, a declarat Evtim Chesnovski, Partener, Integral Capital Group.

Echipa Deloitte România implicată în proiect a oferit asistență Integral Capital Group în etapa de due diligence financiar, precum și suport în tranzacție, și a fost formată din Radu Dumitrescu, Partener Coordonator, Vlad Bălan, Director, Silvia Ștefan și Laura Necșuliu, Manageri, precum și Andreea Dobrotă, Associate.

„Dincolo de colaborarea excelentă cu echipa Integral Capital Group, suntem entuziasmați de implicarea noastră în această tranzacție și prin prisma a ceea ce reprezintă ea pentru un business antreprenorial local. Aportul de resurse și de know-how din partea Integral Capital Group poate duce clinica Embryos la nivelul următor și o poate transforma într-un jucător relevant la nivel regional”, a declarat Radu Dumitrescu, Partener Coordonator Advisory, Deloitte România.

Tranzacţia este finanţată prin programul NextGenerationEU, cu sprijinul financiar al Guvernului României şi al Guvernului Bulgariei, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Integral Capital Group, cunoscut anterior ca Integral Venture Partners, este specializat în investiții de capital privat („private equity”) şi de capital de creştere („growth capital”) în Europa Centrală şi de Sud-Est şi în regiunile Adriatice. Fondul se concentrează pe companii antreprenoriale mici şi mijlocii, cu potenţial de creştere. Grupul are birouri centrale în Budapesta şi Belgrad, precum şi infrastructură locală în Londra, Bratislava, Bucureşti şi Sofia.

Fondată în 2018, clinica de fertilizare in vitro Embryos a raportat o cifră de afaceri de 6,5 milioane de euro în 2023.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo