MedLife anunță lansarea primului test de microbiom intestinal realizat integral în România, de la procesarea probei și secvențierea genetică până la analiza bioinformatică și interpretarea rezultatelor. Până acum, probele pentru acest tip de investigație erau trimise către laboratoare din străinătate.

Testul utilizează tehnologia shotgun metagenomics, iar analiza este efectuată pe platforma de secvențiere de nouă generație NovaSeq X Plus de la Illumina. Proiectul este realizat cu echipă și infrastructură proprie MedLife și continuă direcția de medicină personalizată dezvoltată de companie prin programul Longevity 100+.

Ce informații poate oferi testarea microbiomului

Spre deosebire de metodele care analizează doar anumite regiuni ale ADN-ului bacterian, tehnologia shotgun metagenomics permite analiza întregului conținut genetic al microorganismelor din probă.

Pot fi identificate bacterii, fungi, virusuri și alte microorganisme, inclusiv la nivel de specie și tulpină. Datele sunt apoi analizate bioinformatic și transformate într-un raport care oferă informații despre compoziția și diversitatea microbiomului, dar și despre potențialele sale funcții legate de metabolism, producerea de vitamine, imunitate sau producerea acizilor grași cu lanț scurt.

Pe baza profilului obținut, raportul poate include recomandări privind alimentația și stilul de viață, precum și informații orientative despre probiotice sau suplimente.

„Prin lansarea testului de microbiom intestinal facem un nou pas în direcția medicinei personalizate. Dacă prin Longevity 100+ am început să folosim informația genetică pentru a înțelege mai bine particularitățile fiecărei persoane, acum extindem această abordare către microbiom, un ecosistem dinamic, influențat inclusiv de alimentație și stil de viață”, a declarat Dr. Robert Beke, Director Executiv Divizia de Laboratoare MedLife.

Acesta a precizat că realizarea integrală a analizei în laboratoarele proprii permite dezvoltarea expertizei locale și extinderea accesului pacienților la soluții de medicină personalizată.

Premieră în România MedLife lansează primul test de microbiom intestinal realizat integral în țară 2

Datele despre microbiom vor putea fi integrate cu informațiile genetice și istoricul medical

MedLife își propune ca, pe termen mediu, informațiile obținute prin testarea microbiomului să poată fi analizate de specialiști împreună cu istoricul medical și starea generală de sănătate a pacientului.

Pe termen lung, compania urmărește integrarea datelor despre microbiom cu informațiile genetice, biometrice și cele din istoricul medical, pentru dezvoltarea unor recomandări de prevenție și stil de viață tot mai personalizate.

Proiectul este coordonat de Dumitru Jardan, biolog și doctor în științe medicale, alături de o echipă multidisciplinară formată din cercetători, biostatisticieni, medici, matematicieni și informaticieni.

„Viitorul medicinei nu poate fi fragmentat. Nu putem privi separat genetica, microbiomul, analizele, stilul de viață și istoricul medical și să ne așteptăm să înțelegem omul ca întreg. Rolul nostru este să conectăm aceste informații și competențe într-o perspectivă cât mai integrată a sănătății”, a declarat Mihail Marcu, CEO și Președinte al Grupului MedLife.

El a arătat că grupul lucrează și la noi modele de analiză medicală, cu obiectivul de a dezvolta în România tehnologii și competențe care ar putea atrage în viitor inclusiv pacienți din alte state europene.

Proba se recoltează acasă, iar rezultatul este disponibil în aproximativ 28 de zile lucrătoare

Testul pentru analiza microbiomului se efectuează pe baza unei probe de scaun recoltate acasă, cu ajutorul unui kit pus la dispoziție de MedLife. Proba poate fi predată în peste 250 de puncte de recoltare MedLife din țară.

Rezultatul este disponibil în aproximativ 28 de zile lucrătoare de la recepționarea probei în laborator.

Compania subliniază că testul nu are rol diagnostic și nu înlocuiește consultul medical sau investigațiile recomandate de medic. Rezultatul reprezintă o imagine a microbiomului la momentul recoltării și trebuie interpretat în raport cu starea generală de sănătate a fiecărei persoane.

Prin noul test, MedLife extinde către analiza microbiomului infrastructura și expertiza dezvoltate anterior în genetică și genomică, urmărind integrarea acestor informații în viitoare soluții de prevenție și medicină personalizată.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo