Deloitte România și Reff & Asociații, societatea de avocați membră a rețelei globale Deloitte Legal, au oferit asistență Haier Tech, o societate românească deținută de Grupul Haier, în proiectul de construire în județul Prahova a primei fabrici de frigidere Haier din Uniunea Europeană. După ce a asistat Haier Tech în obținerea acordului de finanțare pentru ajutor de stat, în decembrie 2019, practica de consultanță în management a Deloitte România lucrează în prezent cu compania pentru implementarea proiectului, care presupune o investiție totală de peste 53 de milioane de euro și pentru care statul va oferi un ajutor în valoare de 25 de milioane de euro.

 Investiție de 53 milioane euro

 Echipa specializată în drept imobiliar a Reff & Asociații | Deloitte Legal a oferit asistență juridică pentru negocierea și semnarea contractului pentru construcția fabricii de frigidere și alte electrocasnice din localitatea Ariceștii Rahtivani, situată în județul Prahova. Fabrica va avea o suprafață desfășurată de 57.500 de metri pătrați și va fi construită de grupul Baupartner, în urma unei investiții de peste 21 de milioane de euro. Conform contractului, lucrările vor fi finalizate și proiectul va fi operațional în primăvara anului 2021.

De asemenea, Reff & Asociații| Deloitte Legal a asistat Haier Tech și în vederea achiziționării terenului de 100.000 de metri pătrați pe care urmează să fie construită fabrica, situat în Parcul Industrial Allianso, unul dintre cele mai mari parcuri industriale din țară.

Evenimente viitoare - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:

24 septembrie 2024: ESG – noua moralitate de business, Ediția a II-a
26 septembrie 2024: Gala Club Antreprenor, Ediția a XVI-a
3 octombrie 2024: Viitorul afacerilor de familie în România, Ediția a II-a
15 octombrie 2024: Soluții pentru finanțarea companiilor, Ediția a III-a
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP

Fabrica va fi în Parcul Industrial Allianso, lângă Ploiești

„Apreciem eforturile partenerilor noștri și sprijinul lor valoros în acest proiect foarte ambițios. Cu toții am lucrat intens pentru a construi ceea ce va deveni un pilon strategic în demersurile Haier de a-si consolida poziția de lider la nivel mondial pe segmentul de refrigerare și în transformarea în realitate a viziunii Haier Europe de a deveni prima opțiune a clienților pe nișa caselor inteligente în Europa”, a spus Alessia Ianni, Cooling Technical Operation Director la Haier Europe și Managing Director la Haier Tech.

Cine a coordonat

Echipa de consultanță a Deloitte România implicată în proiect a fost coordonată de Cristina Cojocaru, Senior Manager, iar din echipa Reff & Asociații | Deloitte Legal au făcut parte Larisa Popoviciu, Avocat Coordonator, și Maria Nițulescu, Avocat Senior.

Cristina Cojocaru, Larisa Popoviciu, Maria Nitulescu

Cristina Cojocaru, Larisa Popoviciu, Maria Nitulescu

Deloitte este unul dintre cei mai importanți furnizori din România de servicii de consultanță în finanțări alternative, precum ajutoare de stat și fonduri structurale.

De peste zece ani, Reff & Asociații | Deloitte Legal este recunoscută drept una dintre cele mai importante societăți de avocatură în domeniul imobiliar din România, fiind implicată în cele mai mari tranzacții imobiliare și proiecte de dezvoltare din țară, care au implicat deseori structuri corporative complexe și finanțare transfrontalieră. Practica de drept imobiliar este recunoscută și de clasamentele internaționale, precum Legal 500, care o poziționează în prima categorie din acest domeniu.

Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanță, servicii juridice, consultanță financiară și managementul riscului, servicii de consultanță fiscală și alte servicii adiacente către clienți din sectorul public și privat provenind din industrii variate. Patru din cinci companii prezente în topul Fortune Global 500® sunt clienți Deloitte, prin intermediul rețelei sale globale de firme membre care activează în peste 150 de țări și teritorii, oferind resurse internaționale, perspective locale și servicii de cea mai înaltă calitate pentru a aborda provocări de business complexe. Obiectivul Deloitte este să creeze un impact vizibil în societate cu ajutorul celor peste 312.000 de profesioniști ai săi.

Deloitte România este una dintre cele mai mari companii de servicii profesionale din țara noastră și oferă, în cooperare cu Reff & Asociații | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanță fiscală, servicii juridice, de consultanță în management și consultanță financiară, servicii de managementul riscului, soluții de servicii și consultanță în tehnologie, precum și alte servicii adiacente, prin intermediul a peste 1.700 de profesioniști.

Pentru a afla mai multe despre rețeaua globală a firmelor membre, vă rugăm să accesați www.deloitte.com/ro/despre.

Reff & Asociații | Deloitte Legal, una dintre cele mai importante societăți de avocați din România, oferă servicii ce acoperă domeniile financiar-bancar, concurență, dreptul muncii, energie și mediu, insolvență, consultanță juridică de management, litigii, fuziuni și achiziții, sectorul public și drept imobiliar. Reff & Asociații reprezintă România în rețeaua globală Deloitte Legal, care are peste 2.500 de avocați în 85 de țări.

Pentru mai multe informații despre Reff & Asociații, accesați www.reff-associates.ro. Pentru mai multe informații despre rețeaua globală Deloitte Legal, accesați www.deloittelegal.com.


Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!