Numărul firmelor pentru care au fost deschise dosare de insolvență în România a scăzut în luna aprilie 2026, potrivit datelor publicate de platforma de analiză financiară RisCo. La nivel național au fost înregistrate 517 dosare de insolvență, cu aproximativ 18% mai puține comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Capitala rămâne județul cu cele mai multe firme aflate în dificultate financiară, însă și aici se observă o diminuare a numărului de cazuri. În București au fost deschise 111 dosare de insolvență în aprilie 2026, față de 137 în aprilie 2025, ceea ce înseamnă o scădere de 19%.

Și județul Ilfov a înregistrat o reducere importantă a numărului de insolvențe. Dacă anul trecut erau raportate 49 de dosare, în aprilie 2026 au fost deschise 35, în scădere cu aproximativ 29%.

Printre județele mai puțin afectate de insolvențe în această perioadă se numără Cluj, unde numărul dosarelor a scăzut cu 51%, până la 27 de cazuri. Reduceri semnificative au fost înregistrate și în Iași (-61%), Prahova (-43%), Dâmbovița (-38%), Buzău (-33%) și Constanța (-19%).

Pe de altă parte, există și județe în care situația s-a deteriorat. În Timiș, numărul dosarelor de insolvență a crescut cu 10%, de la 29 la 32 de cazuri. În Brașov au fost raportate 21 de dosare, cu 31% mai multe față de aprilie 2025.

Creșteri au fost observate și în Neamț, unde numărul insolvențelor a urcat de la 7 la 10 cazuri, dar și în Dolj, care a înregistrat una dintre cele mai mari majorări: de la 10 dosare în aprilie 2025 la 18 în aprilie 2026, echivalentul unei creșteri de 80%.

În ceea ce privește domeniile de activitate, restaurantele se află printre sectoarele cele mai afectate, cu 17 dosare noi de insolvență în aprilie 2026, față de 11 în aceeași lună a anului trecut. Creșteri au fost raportate și în comerțul cu amănuntul în magazine nespecializate, precum și în sectorul construcțiilor.

La polul opus, scăderi ale numărului de insolvențe s-au înregistrat în transporturile rutiere de mărfuri și serviciile de mutare (-44%), cultivarea plantelor nepermanente (-35%) și activitățile de întreținere și reparare a autovehiculelor (-11%).

Reprezentanții RisCo recomandă companiilor să analizeze atent situația financiară și juridică a partenerilor de afaceri, pentru a reduce riscurile și a evita colaborările cu firme aflate în dificultate.

Compania RisCo activează din 2014 și oferă servicii de verificare, monitorizare și analiză financiară pentru firmele din România.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo