Paula Craioveanu este artist vizual și arhitect, membră a Uniunii Artiștilor Plastici, absolventă a Universității de Arhitectură Ion Mincu, Doctor în Arte Vizuale a Universității de Arte București. Paula Craioveanu este reprezentată de galerii din New York și Los Angeles, iar lucrările sale se află în colecții din țară și străinătate.
Vernisajul – Visul reginei:
Data și locația: Castelul Pelișor, Sinaia
Perioada: 18 iulie – 4 august 2024
Locația: Castelul Peleş, Sinaia
Prezintă: Liliana Popa – istoric de artă, scriitor, jurnalist
Despre artista Paula Craioveanu
Un creator de frumos, atras de evoluția ca spectacol a formelor și luminilor prin capacitatea de a se implica diafan în natură, realismul aparent al Paulei Craioveanu este, uneori, ludic, alteori meditativ și funambulesc. Pictura și grafica inspirate, tușele puternice, dar și finețea lor, jocul între decorativ, figurativ și pictural te fac să te oprești în fața fiecărei lucrări și să te întrebi unde, în ce anotimp a creat…
Paula Craioveanu face parte dintre artiștii vizuali care pictează în fiecare zi. Dialogul său plastic este clar, un spectacol al frumosului, indiferent dacă e peisagistică, portretistică sau natură statică. Unele lucrări par reveniri repetitive, dar sunt propriile-i reevaluări de-a lungul timpului. Alternanța de tonuri, de planuri, practicile coloristice cu note de mare luminozitate alternează, aducând note de echilibru grație intervențiilor coloristice temporizate.
Prin concretețea și pregnanța plastică, dar și prin darul coloristic al artistei, compozițiile sale au… verbialitate. Numitorul comun este desenul. Precum în Renaștere, un artist care stăpânește desenul poate fi un bun pictor sau sculptor. Paula Craioveanu trece, cu mare finețe, de la clasicism la modernism și o face neîndoios de frumos.
Artista își permite să treacă de la figurativ la nonfigurativ. Abordarea prin care realizează tema propusă – mediul arhitectural și eternul feminin – denotă inteligență artistică și o mână și o minte care stăpânesc desenul. Geometrizarea portretului nu deranjează, autoarea având o reală autoritate artistică. Starea de personalitate a artistei este deja clară, înclinația spre realism portretistic sau peisagistic traversând variate registre de culoare și luminozitate cu mare rafinament.
La Paula Craioveanu există un sincretism al artelor: pictura și arhitectura au multe puncte de întâlnire, deci domeniile sunt congenere, înrudite. IN MEDIAS REX, cum spunea Horațiu, în esență, sunt alterități rare, antonimii. Să ne amintim că Michelangelo și Rafael Sanzio au fost arhitecți șefi ai Romei.
Se simte fluxul trepidant, fascinant, emotiv al lucrărilor, verbialitatea sa plastică ce îl face pe spectator să revină asupra fiecărei lucrări aproape. Pictura ei aparent spontană se structurează pe o compoziție plastică riguroasă, chiar dacă privirea îți este atrasă mai întâi de jocul și linia spontană, fluidă.
Paula Craioveanu este arhitectă, absolventă a Universității de Arhitectură din București (2000) și Doctor în arte vizuale, a Universității de Arte București (2013). Membră a Ordinului Arhitecților din România, filiala București și a Uniunii Artiștilor Plastici din România.
Paula Craioveanu: “Pictura mi-a schimbat viaţa.”
Tematica tablourilor este, prin natura ei, fascinantă, „răsfoirea” timpului dezvăluind o galerie impresionantă de personaje. Rafinate sau de o simplitate aproape sălbatică, pasionale sau inocente în erotismul lor, dezinvolte sau timide, dincolo de culorile vremii din care răsar, le uneşte acel farmec etern, inepuizabil, sursă de inspiraţie pentru artişti de-a lungul secolelor.
Numitorul comun este desenul. Precum în Renaștere, un artist care stăpânește desenul poate fi un bun pictor, sculptor. Paula Craioveanu trece, cu mare finețe, de la clasicism la modernism și o face neîndoios de frumos.
Artista își permite să treacă de la figurativ la nonfigurativ. Abordarea prin care realizează tema propusă – mediul arhitectural și eternul feminin – denotă inteligență artistică și o mână și o minte care stăpânesc desenul. Geometrizarea portretului nu deranjează, autoarea având o reală autoritate artistică. Starea de personalitate a artistei este deja clară, înclinația spre realism portretistic sau peisagistic traversând variate registre de culoare și luminozitate cu mare rafinament.
La Paula Craioveanu există un sincretism al artelor: pictura și arhitectura au multe puncte de întâlnire, deci domeniile sunt congenere, înrudite. IN MEDIAS REX, cum spunea Horațiu, în esență, sunt alterități rare, antonimii. Să ne amintim că Michelangelo și Rafael Sanzio au fost arhitecți șefi ai Romei.
„Ce mă interesează este mixul dintre vechi și nou, implicarea trecutului în prezent, o estetică modernă inspirată de antichitate, interpretarea contemporană a miturilor eterne. Postmodernismul aduce în actualitate referințe istorice, aduce zeii în viața de zi cu zi, printr-o reinterpretare a personajelor mitologice, transformându-i în personaje tangibile, umane, accesibile.” – Paula Craioveanu
Nudul este încărcat cu sensuri, altele decât cele decorative sau pur picturale. Împletirea dintre real și fantastic face trimitere la un univers legendar, mitic, de la lumea imaginară propusă de mitologie, ca sursă de inspirație și până la lumea concretă a experiențelor umane. Asemenea eroilor din mitologie, personajele din pictura mea ne amintesc de capacitatea de a rămâne frumoși și buni, în ciuda trecerii timpului, și de importanța sacralității în întreaga existență. Experiențele umane conferă acestor subiecte un plus de magie și mister. – Paula Craioveanu
Curator: Liliana Popa, istoric de artă

