Managementul corespunzător al gunoiului de grajd reprezintă una dintre cele mai importante responsabilități ale crescătorilor de animale, dar și a autorităților locale. Acesta este și motivul pentru care Proiectul ”Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” este parte a demersurilor Guvernului României de asigurare a implementării Directivei Nitrați, prin care se urmărește reducerea poluării cu nutrienți din surse agricole.

Una dintre cele mai recente investiții este cea din comuna Rociu, județul Argeș. Astfel, crescătorii de animale din aceasta localitate nu mai sunt obligați să se ocupe personal de depozitarea și compostarea bălegarului, deoarece beneficiază de o platformă comunală pentru colectarea gunoiului de grajd, construită în cadrul proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”(CIPN).

Noua platformă are o capacitate de 2.116 metri cubi/an și acoperă nevoile comunei cu 2.673 de locuitori. Investiția totală pentru amenajarea acesteia și achiziționarea utilajelor necesare unei bune funcționări a fost de 1.852.893,51 de lei, din care Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a asigurat 91,5%, restul de 8,5% fiind plătit din bugetul local.

UAT-urile decid singure asupra modului în care costurile de exploatare a platformei urmează a fi acoperite, printr-o hotărâre a Consiliului Local. Compostul rezultat (mranița) va putea fi valorificat prin vânzare, împrăștiere pe terenurile agricole sau, în funcție de contractul încheiat cu fermierii, va putea fi returnat acestora pentru uz propriu.

Prin Proiectul ”Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”, început în anul 2008 și încheiat în 2017, au fost finanțate 86 de platforme de management de gunoi de grajd. Proiectul se află acum în a doua fază, cea de finanțare adițională. MMAP a alocat pentru perioada 2017 – 2022, un buget de 36,32 de milioane de euro, din care, până în martie 2022, vor fi finanțate alte peste 80 de comunități locale.


Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!