Ministerul Finanțelor a lansat vineri, 3 iulie, cea de-a șaptea ediție din 2026 a programului FIDELIS, prin care persoanele fizice pot investi în titluri de stat denominate în lei și euro, beneficiind de dobânzi de până la 7,55%, fără impozit pe venituri și câștiguri de capital.
Perioada de subscriere se desfășoară între 3 și 10 iulie 2026, iar investițiile pot fi realizate prin intermediul consorțiului format din BT Capital Partners & Banca Transilvania & Salt Bank, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Société Générale, UniCredit Bank și TradeVille în parteneriat cu Libra Bank. Titlurile sunt listate la Bursa de Valori București.
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a subliniat că interesul românilor pentru acest instrument de economisire continuă să crească.
„Rezultatele FIDELIS demonstrează că românii au încredere într-un instrument de economisire sigur, transparent și avantajos. Aproape 70 de miliarde de lei investiți în mai puțin de șase ani reprezintă nu doar o performanță a programului, ci și dovada că tot mai mulți români aleg să-și valorifice economiile prin investiții responsabile. Vom continua să dezvoltăm acest program și să oferim condiții competitive investitorilor, consolidând, în același timp, finanțarea economiei românești prin piața de capital”, a declarat ministrul Finanțelor.
Potrivit Ministerului Finanțelor, cele 37 de ediții FIDELIS organizate începând din august 2020 au atras investiții totale de 69,8 miliarde de lei, echivalentul a aproximativ 14 miliarde de euro. Numai în 2026, subscrierile au depășit 7,7 miliarde de lei, ceea ce confirmă interesul constant al investitorilor pentru titlurile de stat destinate populației.
Cea mai recentă ediție, desfășurată în luna iunie, a atras finanțări de 939,5 milioane de lei, dintre care 442,7 milioane de lei prin emisiunile în moneda națională și 95,4 milioane de euro prin cele denominate în euro.
Dobânzi de până la 7,55% în lei și 6,20% în euro
Noua ediție FIDELIS include șapte emisiuni de titluri de stat.
În lei:
- 6,30% pe an, cu scadență la 2 ani;
- 7,30% pe an, cu scadență la 2 ani, pentru donatorii de sânge;
- 6,85% pe an, cu scadență la 4 ani;
- 7,55% pe an, cu scadență la 10 ani.
În euro:
- 3,90% pe an, cu scadență la 3 ani;
- 4,80% pe an, cu scadență la 5 ani;
- 6,20% pe an, cu scadență la 10 ani.
Facilități pentru donatorii de sânge
Programul continuă și în această ediție tranșa specială destinată donatorilor de sânge, realizată în parteneriat cu Rock FM și emisiunea „Morning Glory” cu Răzvan Exarhu.
Investitorii care pot dovedi că au donat sânge începând cu 1 februarie 2026 beneficiază de o dobândă de 7,30% pentru titlurile în lei cu maturitate de doi ani și de reducerea pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la 500 de lei, în limita unui plafon maxim de 100.000 de lei.
Investiții fără comisioane și fără impozit
Ministerul Finanțelor reamintește că subscrierea în cadrul programului FIDELIS nu presupune comisioane percepute de băncile intermediare. Totodată, atât dobânzile încasate, cât și eventualele câștiguri de capital sunt neimpozabile.
Investitorii care dețin titluri FIDELIS ajunse la scadență pot reinvesti sumele disponibile prin subscrierea în cadrul noii emisiuni. Informațiile complete privind condițiile financiare și modalitatea de subscriere sunt disponibile pe site-ul Ministerului Finanțelor, al Bursei de Valori București și pe paginile instituțiilor financiare partenere.
Citește și:
Iulie aduce o nouă ediție FIDELIS: dobânzi de până la 7,55% în lei și 6,20% în euro


