Citricele, cartofii și carnea de pui se numără printre cele mai consumate produse alimentare de către români în sezonul rece, potrivit unei analize realizate de Carrefour România și NielsenIQ privind obiceiurile de consum din această perioadă.

Datele arată că portocalele sunt consumate de patru ori mai mult iarna decât în restul anului, iar clementinele înregistrează cea mai mare creștere sezonieră. În această perioadă, citricele depășesc chiar și bananele în coșul de cumpărături al românilor.

Legumele preferate în sezonul rece

În categoria legumelor, cartofii rămân în topul preferințelor consumatorilor, urmați de roșii, ceapă, castraveți și morcovi. Analiza arată și o creștere a interesului pentru anumite produse precum baby morcovii sau salata pak choi.

În același timp, românii continuă să cumpere produse proaspete pe tot parcursul iernii, inclusiv roșii românești, roșii cherry și alte varietăți care au înregistrat creșteri semnificative în vânzări.

Proteinele preferate: lactate, ouă și carne de pui

În ceea ce privește proteinele, lactatele, ouăle și carnea de pui se regăsesc printre produsele cele mai frecvent cumpărate. Carnea de pui câștigă teren în sezonul rece, depășind cantitățile de carne de porc.

De asemenea, crește interesul pentru pește, în special pentru somon, doradă sau păstrăv somonat, produse tot mai prezente în coșurile de cumpărături ale românilor.

Produsele de bază rămân esențiale

În sezonul rece se înregistrează și o creștere a consumului de pâine și cereale integrale, în special fulgi de ovăz. În același timp, uleiul de floarea-soarelui rămâne cea mai utilizată grăsime în alimentație, urmat de uleiul de măsline și alte uleiuri speciale.

Analiza arată că românii combină produsele tradiționale cu opțiuni mai variate și produse premium, reflectând o diversificare tot mai mare a preferințelor alimentare în sezonul rece.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo