Anul 2026 a început cu peste 500 de dosare noi de insolvență deschise în rândul firmelor din România, potrivit unei analize realizate de platforma RisCo. Deși nivelul este mai redus față de ultimele luni din 2025, când se înregistrau peste 900 de cazuri lunar, datele confirmă continuarea presiunilor asupra mediului de afaceri.

Bucureștiul rămâne zona cea mai afectată, cu peste 130 de dosare de insolvență în ianuarie 2026, în creștere cu peste 60% față de aceeași perioadă a anului trecut. Tendințe ascendente importante sunt raportate și în județele Dolj (+171%), Satu Mare (+140%), Timiș (dublare a numărului de cazuri) și Arad (+86%).

Creșteri ale insolvențelor se mai regăsesc și în județele Brăila, Covasna, Botoșani, Teleorman și Vaslui, în timp ce unele zone – precum Caraș-Severin, Maramureș, Sălaj și Neamț – au înregistrat scăderi față de ianuarie 2025.

Cele mai afectate domenii de activitate sunt lucrările de instalații pentru construcții, construcțiile rezidențiale și nerezidențiale, comerțul cu amănuntul, restaurantele și comerțul cu ridicata de produse alimentare.

2026 se conturează ca un an al alegerilor dificile. Antreprenorii vor fi nevoiți să decidă ce obiective merită cu adevărat prioritizate și unde își direcționează resursele limitate pentru a-și asigura stabilitatea”, a declarat Daniela Colnicianu, Director Vânzări RisCo.

Analiza mai arată că, pe fondul politicilor bugetare și al creșterii taxelor, firmele și consumatorii vor lua decizii tot mai pragmatice, cu efecte posibile inclusiv asupra pieței muncii, investițiilor și angajărilor în perioada următoare.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo