Leroy Merlin România a investit în 2025 peste 1,3 milioane de euro în proiecte de responsabilitate socială, susținând inițiative din domeniile educației, sănătății și protecției mediului. Fondurile au fost direcționate atât către proiecte naționale, cât și către acțiuni locale desfășurate în comunitățile în care retailerul este prezent.

Printre cele mai importante investiții se numără parteneriatul cu Bookland pentru construcția unui campus școlar dual în comuna Vulturești, județul Argeș, în apropierea magazinului Leroy Merlin din Pitești. Investiția se ridică la peste 2,1 milioane de lei.

Compania a susținut și proiecte dedicate sănătății mintale și prevenirii consumului de substanțe, derulate împreună cu Asociația ZI DE BINE. Printre acestea se află programul CREAATiV / RE.CREATIV, prin care a fost construit primul centru de dezintoxicare pentru minori din cadrul Spitalului Voila din Câmpina, precum și proiectul KIT (Keep In Touch), care a implicat peste 2.300 de elevi în activități de educație pentru sănătate mintală.

În domeniul sănătății, Leroy Merlin a investit 900.000 de lei în modernizarea secției de pediatrie a Spitalului Municipal Curtea de Argeș, în parteneriat cu organizația Medici pentru România.

Totodată, retailerul a contribuit cu peste 500.000 de lei la amenajarea unui simulator de cutremur realizat împreună cu Destiny Park, experiență prin care au trecut aproximativ 17.000 de copii și familiile lor în primele șapte luni de funcționare.

Un alt proiect susținut în 2025 a fost Teatrul Grivița 53, primul teatru construit de la zero în București după mai multe decenii, pentru care compania a alocat 500.000 de lei.

Leroy Merlin a continuat și colaborarea cu Habitat for Humanity, participând la renovarea unui centru educațional și la construirea a opt locuințe sociale. Proiectul a beneficiat atât de o sponsorizare de 900.000 de lei, cât și de implicarea a 91 de voluntari ai companiei, care au cumulat peste 730 de ore de voluntariat.

„Pentru noi, responsabilitatea față de comunitate este integrată în strategia globală de business și face parte din modul în care ne dezvoltăm pe termen lung. Suntem atenți la nevoile reale ale oamenilor și investim constant în proiecte care aduc valoare pe termen lung. În 2025, am continuat să susținem inițiative cu impact, atât la nivel local, cât și național, și vom rămâne consecvenți în misiunea noastră de a contribui la dezvoltarea unor comunități mai sustenabile”, a declarat Mathieu Bauduin, CEO Leroy Merlin România.

Mathieu Bauduin_Leroy Merlin

Mathieu Bauduin_Leroy Merlin

La nivel local, compania a derulat în 2025 un total de 45 de acțiuni sociale, față de 34 în anul anterior. Cele mai multe proiecte au fost organizate în Timișoara, Iași și Sibiu și au inclus amenajări de spații educaționale, reabilitări și acțiuni de ecologizare.

„Prin fiecare proiect pe care îl derulăm, ne dorim să sprijinim comunitățile locale și să contribuim la dezvoltarea lor durabilă, pornind de la convingerea că grija pentru mediu, accesul egal la educație și servicii medicale de calitate sunt fundamentale pentru o societate sănătoasă și prosperă. Investițiile realizate în 2025 în aceste domenii reflectă angajamentul nostru de a genera un impact real și de a construi parteneriate solide cu organizații implicate, care ne ajută să direcționăm eficient eforturile de CSR și să le creștem impactul în comunități”, a declarat Mihaela Voinea, Sustainable Development Director Leroy Merlin România.

Mihaela Voinea_Leroy Merlin

Mihaela Voinea_Leroy Merlin

Pentru 2026, Leroy Merlin anunță că va continua investițiile în comunități și își va actualiza strategia de responsabilitate socială, cu accent pe dezvoltarea programelor de voluntariat și pe proiecte cu impact în educație, sănătate și mediu.

Citeste si:

Leroy Merlin extinde operațiunile: 8800 mp închiriați în CTPark Bucharest West

Leroy Merlin introduce retur extins de 365 de zile pentru clienții cu card de fidelitate

Colecția de Crăciun Leroy Merlin 2024: 2000 de articole pentru decorațiuni festive

Leroy Merlin lansează campania „Zen Friday”: peste 45.000 de produse la cele mai mici prețuri

Leroy Merlin lansează propria aplicație mobilă, un nou canal de acces la toate cele peste 30.000 de produse din portofoliu

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo