Libra Internet Bank lansează astăzi creditele pentru finanțarea capitalului de lucru al IMM-urilor, cu garanție COSME de 80%, ca măsură suplimentară menită să sprijine companiile românești, în această perioadă. Facilitatea este cuprinsă într-un amendament special încheiat cu Fondul European de Investiții (FEI) și le este oferită clienților băncii până la 31 decembrie 2020.

Credite pentru susținerea investițiilor în digitalizare

Totodată, începând de astăzi, banca oferă clienților IMM credite pentru susținerea investițiilor în digitalizare, cu garanție europeană de 70%, în cadrul Facilității de Garantare COSME.

 Parteneriat de durată cu Fondul European de Investiții

“Traversăm în continuare o perioadă complicată, în care băncile au datoria să vină cu soluții. Noi, la Libra, sprijinim firmele românești să investească în tehnologie ori să își asigure nevoile de finanțare ale activității curente cu un grad foarte mare de acoperire prin garanții europene, mulțumită parteneriatului nostru de durată cu Fondul European de Investiții“, a declarat Elena Ionescu, Director Divizia Fonduri Europene, Libra Internet Bank.

 Început în anul 2014, parteneriatul dintre Fondul European de Investiții și Libra Internet Bank a continuat să se dezvolte. În prezent, între cele două instituții sunt în vigoare 9 convenții de finanțare și garantare pentru mai multe categorii de beneficiari din toate industriile.

O rețea de 55 de sucursale

Libra Internet Bank, membră a grupului american de investiții New Century Holdings (din 2003), este una dintre cele mai dinamice bănci din România. Cu o rețea de 55 de sucursale, banca este specializată în domenii precum profesiile liberale, dezvoltatorii imobiliari, agribusiness-ul sau segmentul IMM-urilor și acordă o atenție deosebită tehnologiei moderne și parteneriatelor cu fintech-urile.

Scrie un comentariu

Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!