Zilele de sărbătoare sunt pline de entuziasm și voie bună, iar colindele de Crăciun influențează starea de spirit, aducând bucurie și optimism celor care le ascultă. Într-un context nemaiîntâlnit până acum, Societatea de Transport București STB SA își dorește să celebreze nașterea Domnului Iisus Hristos și să contribuie la fericirea călătorilor săi prin crearea unei povești, pentru mici și mari, în jurul celui mai emblematic simbol al unui oraș mereu aflat în mișcare – tramvaiul.

Astfel, în perioada 22 – 26 decembrie 2020, în intervalul orar 16:00 – 21:00, „Tramvaiul de Poveste”, un model de epocă din parcul STB SA, frumos ornamentat și luminat, va circula pe un traseu dedicat din centrul Capitalei. Moș Crăciun va fi prezent, iar ajutoarele sale, celebrii spiriduși, îi vor întâmpina pe toți călătorii cu voie bună, pe acordurile celor mai frumoase și vesele colinde românești și internaționale.

Într-un an dificil, cu multe schimbări și situații neprevăzute, ne dorim, mai mult ca oricând, să colindăm Bucureștiul în haine de sărbătoare pentru a menține viu spiritul Crăciunului în vremuri greu încercate. Astfel, dorim să le reamintim călătorilor noștri cât de important este să fim mai buni, mai generoși și mai empatici cu cei din jurul nostru atât în această perioadă, cât și pe tot parcursul unui an. În același timp, vrem să transmitem un mesaj de solidaritate, speranță și să asigurăm un mediu vesel și luminos tuturor celor care aleg să participe la povestea noastră și să călătorească cu tramvaiul în aceste zile de sărbătoare. Copiii sunt cei care întregesc acest tablou idilic, astfel încât ne dorim să le aducem multe zâmbete și multă bucurie în suflete prin această inițiativă, demersul nostru fiind în primul rând dedicat lor. Vă așteptăm alături de noi pentru a ne bucura împreună de aceste sărbători!” a declarat Directorul General STB SA – Mihai PETCU.

Cei dornici de o plimbare vor putea admira orașul la ceas de seară, când totul prinde viață prin decorațiunile și luminițele de sărbătoare. Astfel, cu toții vor putea petrece câteva momente în compania magică a lui Moș Craciun, a cărui tolbă este mereu plină de daruri pentru cei mici. „Tramvaiul de Poveste” va pleca în traseu din Piața Presei mergând pe Bulevardul Expoziției, Bulevardul Ion Mihalache, ajungând apoi în Piața Victoriei, cu întoarcere la Gara Basarab. Accesul se va face în limita locurilor disponibile, în cazul copiilor fiind permis un singur însoțitor, cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus. Societatea de Transport București STB SA va pune la dispoziția călătorilor dezinfectant și măști de protecție.

În perioada 22-26 decembrie 2020, „Tramvaiul de Poveste” va avea 3 curse în intervalul orar 16:00-21:00, cu plecare de la terminalul Piața Presei la orele 16:00, 17:40 și 19:20, iar de la terminalul Gara Basarab la orele 16: 45, 18:25 și 20:05.

Din 27 decembrie 2020, până pe 2 ianuarie 2021, tramvaiul va avea câteva trasee speciale pentru a putea duce bucurie și lumină în toate colțurile Capitalei, astfel:

      • 27 decembrie 2020 – va circula pe traseul linie 10

      • 28 decembrie 2020 – va circula pe traseul Piața Victoriei – Obor – Sfântul Gheorghe

      • 29 decembrie 2020 – va circula pe traseul Dudești – Mărășești – Piața Unirii

      • 30 decembrie 2020 – va circula pe traseul Șura Mare – Parcul Carol – Piața Unirii

      • 31 decembrie 2020 – va circula pe traseul Piața Unirii – Trafic Greu – Ghencea

      • 1 ianuarie 2021 – va circula pe traseul liniei 10

      • 2 ianuarie 2021 – va circula pe traseul Piața Victoriei – Obor – Sfântul Gheorghe

 Totodată, din dorința de a aduce un strop de bucurie și o pată de culoare călătorilor bucureșteni, Societatea de Transport București STB SA scoate la colindat tramvaiul Bucur LF, special decorat cu motive specifice Crăciunului.

Astfel, în perioada 21 decembrie 2020 – 2 ianuarie 2021, călătorii Liniei 1 de tramvai vor putea asculta o selecție deosebită de colinde românești, duioase și antrenante, precum și cântece de iarnă vesele și zglobii, care să contribuie la starea de spirit specifică sărbătorilor de iarnă și să le amintească de emoția acestor zile sfinte.

„Tramvaiul Colindelor” este un proiect de suflet prin care STB SA îsi dorește să fie mai aproape de călătorii săi și să întregească magia Crăciunului printr-o atmosferă relaxantă și veselă, aducând bucurie în cele mai circulate zone din Capitală.

Accesul în „Tramvaiul Colindelor” este permis tuturor călătorilor, vehiculul având un program normal de funcționare, cu oprire în toate stațiile Liniei 1.

Prin aceste demersuri, STB SA îşi propune să aducă o pată de culoare și de veselie în peisajul urban, pe cele mai circulate bulevarde din Bucureşti, să fie cât mai aproape de călători şi să-i introducă în atmosfera specială a sărbătorilor de iarnă: Crăciunul și Anul Nou.


Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!