- Centrala va genera 5% din consumul anual de energie electrică al platformei din Târgu Mureș;
- Costurile cu energia vor fi mai scăzute cu 4%;
- Emisiile de CO2 generate la nivelul producătorilor de energie din surse convenționale vor fi reduse cu circa 4.500 de tone pe an;
Compania E.ON Energie România va preda la cheie producătorului de îngrășăminte minerale Azomureș o centrală electrică, în cadrul unui parteneriat în valoare de aproape 4 milioane de euro.
Centrala va funcţiona cu abur rezidual şi va avea în configuraţia tehnică un generator și o turbină în condensație totală pe abur de joasă presiune, produsă de M+M Turbinen-Technik GmbH, de înaltă eficienţă şi performanţă și perfect adaptată cerințelor individuale ale Azomureș.
“Proiectul realizat împreună cu Azomureș reprezintă o soluție personalizată de energie, economică, fiabilă și neutră din punctul de vedere al emisiilor de CO2 generate de producerea energiei electrice din surse convenționale. Este o consolidare firească a relațiilor comerciale prin care demonstrăm angajamentul E.ON de a fi un partener al industriei românești pentru soluții tehnologice avansate, pentru reducerea emisiilor de carbon și eficiență energetică”, a declarat Cătălin Iordache, Director General E.ON Energie România.
„Continuăm să investim în tehnologii moderne pentru a pregăti platforma pentru un viitor sustenabil. Am ales să folosim resursele interne de abur rezidual, iar tehnologia propusă de partenerii noștri s-a pliat excelent pe proiectul nostru. Odată cu implementarea proiectului vom reuși să ne apropiem și mai mult de țintele programului Green Deal al Comisiei Europene. Azomureș are un plan ambițios de dezvoltare pe termen lung și rămâne unul dintre pilonii industriei românești“, a declarat Harri Kiiski, Directorul General al Azomureș.
Demararea proiectului este prevăzută pentru primăvara anului viitor iar termenul estimat pentru punerea în funcţiune a noii centrale este în prima parte a anului 2022.
Cu o putere de 2,65 MW, centrala va acoperi între 5% și 6% din necesarul de electricitate al combinatului. Pentru comparație, unitatea ar putea alimenta cu energie peste 4.600 de familii. Totodată, centrala va aduce pentru Azomureș o reducere de 4% a costurilor cu electricitatea.
Dintre avantajele tehnologiei turbinelor cu abur trebuie menţionate: durata de viaţă foarte mare, siguranţa în exploatare fiind o tehnologie ajunsă la maturitate, precum şi posibilitatea de a funcţiona cu orice tip de combustibil.
Creșterea independenței energetice aduce o stabilizare a costurilor, siguranță în alimentarea cu electricitate, stabilitate și predictibilitate a prețului energiei. În același timp, creșterea eficienței energetice ajută la atingerea obiectivelor de sustenabilitate prin reducerea emisiilor de carbon ale producătorilor de energie și contribuie astfel la atingerea obiectivelor de mediu.
E.ON deține o expertiză internațională vastă în construcția centralelor și are în portofoliul său soluții personalizate de generare descentralizată, cogenerare și trigenerare la scară industrială care permit clienților să-și producă singuri electricitate, agent termic și de răcire, economisind astfel cu până la 20% din costuri. Compania sprijină clienții pe tot parcursul proiectului, de la planificare, proiectare, finanțare, construcție și până la operarea centralelor.
Despre Azomureș
Azomureș Târgu Mureș este cel mai important producător de îngrășăminte minerale pentru agricultură din România. Platforma industrială este situată în partea de vest a orașului Târgu Mureș și se întinde pe o suprafață de 100 de hectare. Azomureș produce anual 1,6 milioane de tone de îngrășăminte, 70 % din producție fiind destinată fermelor locale. Azomureș este parte din lanțul național care asigură securitatea alimentară a României și este parte a grupului Ameropa. La nivel național, grupul Ameropa este unul dintre principalii contributori la bugetul statului.
Despre E.ON Energie România
E.ON Energie România, membră a Grupului german E.ON, este furnizor integrat de gaze naturale, electricitate şi soluţii energetice având un portofoliu variat format din circa 3,2 milioane de clienţi, atât rezidenţiali, cât şi companii şi municipalităţi. Grupul E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a 15 ani. De la intrarea pe piaţa din România, E.ON a investit circa 1,7 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 2,3 miliarde de euro.