Organizația Narada și Deloitte Technology Delivery Center lansează Nari, primul asistent de inteligență artificială din România dedicat educației comportamentale – un domeniu care depășește granițele materiilor școlare și pune accent pe dezvoltarea rezilienței, autoreglării emoționale și gândirii critice.
Proiectul este parte a campaniei „Siguranța care nu se vede”, o inițiativă prin care Narada își propune să sprijine copiii să-și construiască acea „centură interioară de siguranță” – echilibrul, curajul și claritatea emoțională necesare pentru a face față provocărilor vieții.
Cum a fost creat Nari
Noul asistent AI este integrat pe site-ul www.narada.ro și a fost dezvoltat în cadrul unui hackathon organizat de Deloitte Technology Delivery Center, cu participarea specialiștilor în tehnologie și a echipei Narada.
Proiectul câștigător, coordonat de Radu Radocea și Serdar Bagis, i-a avut în echipă pe Marian Datcu, Celia Trifoi, Laurențiu Stoian și Elena Chirac, care au contribuit la transformarea ideii într-o aplicație funcțională, gândită pentru a aduce beneficii reale în educație.
Ce face Nari și de ce este diferit
Spre deosebire de aplicațiile clasice de inteligență artificială, Nari funcționează ca un antrenor digital de metacompetențe, oferind micro-rutine simple, clare și aplicabile bazate pe cercetări științifice.
Scopul său este să-i ajute pe copii, părinți și profesori să dezvolte obiceiuri sănătoase de gândire și comportament.
Nari poate răspunde la întrebări reale, precum:
- „Copilul meu se blochează când greșește. Ce pot face?”
- „Clasa mea e haotică. Cum pot construi răbdare și cooperare?”
- „Elevii mei sunt stresați înainte de test. Cum îi pot ajuta să se regleze emoțional?”
Pentru fiecare situație, aplicația oferă exerciții scurte, ritualuri zilnice și recomandări bazate pe date, ușor de pus în practică în mediul familial sau școlar.
Inteligență construită din știință și experiență
Pentru a-și atinge scopul educativ, Nari a fost antrenat pe baza:
- a sute de studii internaționale din domeniul Social and Behaviour Change (SBC),
- a rutine validate în intervenții educaționale reale,
- a cercetărilor proprii Narada, desfășurate în școlile din România.
„Credem că educația adevărată nu e doar despre materii, ci despre cum înveți să fii om în fața dificultăților. Nari este răspunsul nostru la o nevoie profundă: aceea de a pune știința la dispoziția celor care cresc copii. Este un AI creat deopotrivă cu inima și mintea”, explică Bianca Apostu, Manager Proiecte și Tehnologie la Narada.
De partea cealaltă, Andrei Ionescu, Director al Deloitte Technology Delivery Center, subliniază impactul proiectului:
„Ne bucurăm că am putut contribui la dezvoltarea Nari, o soluție care arată cât de mult poate tehnologia să transforme educația și să aducă valoare reală în comunități. Echipa noastră a adus un mix unic de competențe, iar colaborarea cu Narada a fost o demonstrație de profesionalism și inovație aplicată.”
Rezultate și impact social
Modelul de educație comportamentală pe care îl propune Nari este inspirat din studii internaționale.
Un exemplu relevant provine din școlile publice din Chicago, unde elevii care și-au dezvoltat obiceiuri de perseverență, autonomie și autoreglare emoțională au avut șanse semnificativ mai mari să finalizeze liceul, indiferent de contextul socio-economic.
Astfel de micro-rutine sunt acum parte din biblioteca digitală a lui Nari, pregătite să fie folosite de orice părinte, profesor sau elev din România.
Campania „Siguranța care nu se vede” își propune ca, până la finalul anului școlar, să ajute peste 2.000 de copii să își dezvolte aceste abilități esențiale, iar pe termen lung, să implementeze programe în 17 școli, ajungând la peste 8.500 de elevi.
Educație pentru viitor
Prin lansarea lui Nari, Narada își redefinește misiunea: de la intervenții punctuale în școli la construcția unei educații bazate pe comportamente sănătoase și echilibru interior.
„Curajul, gândirea limpede și capacitatea de a nu renunța când este greu” devin competențele esențiale ale viitorului.
Cei care doresc să susțină campania „Siguranța care nu se vede” pot trimite un SMS la 8864 cu textul EDUCATIE, pot face o donație recurentă pe www.narada.ro sau pot direcționa 20% din impozitul pe profit către Narada.


