Patria Credit IFN, cea mai veche instituție financiară nebancară din România dedicată susținerii agricultorilor și micilor afaceri, reconfirmă printr-un nou studiu național rolul esențial al microfinanțării în dezvoltarea comunităților rurale. Cercetarea, finanțată de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (CEB), arată că accesul la finanțare contribuie la creșterea afacerilor, la bunăstarea gospodăriilor și la incluziunea grupurilor vulnerabile.
Studiul a fost realizat între 29 ianuarie și 1 aprilie 2025 și a combinat metode cantitative și calitative: un sondaj național pe 500 de clienți și 56 de interviuri cu beneficiari, ofițeri de credit și reprezentanți ai comunității. Cercetarea a acoperit nouă zone rurale din Dolj, Vâlcea, Dâmbovița, Buzău, Bacău, Sălaj, Maramureș și Satu Mare, completând studiul precedent din 2022.
Instituția a obținut un scor de 32 din 36 de puncte pe grila de evaluare a impactului social — calificativ corespunzător unei performanțe ridicate.
Acces la finanțare acolo unde contează
Rezultatele arată că jumătate dintre clienți depind exclusiv de Patria Credit IFN pentru finanțare, iar 28% nu sunt bancarizați, ceea ce evidențiază rolul instituției în sprijinirea persoanelor fără acces la sistemul bancar tradițional. 72% dintre credite sunt direcționate către echipamente agricole, dar și către terenuri, animale sau construcții.
Micile afaceri cresc și se diversifică
Studiul arată că 49% dintre clienți au înregistrat o creștere a profitului, iar 96% au făcut investiții în ultimele 36 de luni. Clienții noi au venituri medii nete mai mari (10.162 lei/lună) comparativ cu cei maturi (6.172 lei/lună). Totuși, 85% dintre respondenți indică taxele și costurile ridicate drept principale bariere de dezvoltare.
Aproape toți clienții (99%) dețin locuințe proprii, multe dotate cu bunuri moderne și soluții de energie regenerabilă. Tinerii antreprenori sunt mai înclinați să economisească — 39% dintre clienții noi au economii, față de 28% dintre cei maturi — și să investească în educația copiilor, cu un accent tot mai mare pe studii superioare.
Deși doar 24% dintre antreprenori sunt femei, acestea contribuie la 88% dintre activitățile economice ale gospodăriilor, confirmând rolul lor central în gestionarea și dezvoltarea afacerilor de familie.
„Acest studiu confirmă ceea ce vedem zilnic pe teren: accesul la finanțare transformă vieți și comunități”, a declarat Raluca Andreica, CEO Patria Credit IFN. „Clienții noștri construiesc afaceri mai puternice, își trimit copiii la studii superioare și contribuie la o Românie rurală mai rezilientă. La Patria Credit, suntem mândri să oferim oportunități de dezvoltare acolo unde este cea mai mare nevoie.”
„Susținerea instituțiilor care combină sustenabilitatea financiară cu un impact social măsurabil este în centrul atenției pentru CEB”, a declarat Tanja Faller, Director, Direcția de Evaluare Tehnică și Monitorizare, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. „Patria Credit IFN se dovedește a fi un catalizator al creșterii incluzive, contribuind direct la prioritățile europene privind economia socială și dezvoltarea rurală.”
O radiografie amplă a mediului rural
Prin includerea unui eșantion geografic extins și prin compararea cu datele studiului din 2022, cercetarea oferă una dintre cele mai solide evaluări ale impactului microfinanțării din România. Rezultatele arată cum creditele accesibile pot stimula activitatea economică, pot îmbunătăți calitatea vieții și pot susține femeile și tinerii antreprenori — factori esențiali pentru dezvoltarea rurală durabilă.


