Fundația Inovații Sociale Regina Maria a lansat apelul de înscrieri pentru Premiile „Din inimă pentru viitor”, o nouă componentă a celei de-a XIII-a ediții a Galei sale caritabile anuale. Evenimentul va avea loc pe 14 octombrie 2026, la București.

Până pe 31 august 2026, ora 23:59, pot fi nominalizate companii, organizații și persoane care au produs o schimbare reală în comunitățile vulnerabile din România. Participarea nu este condiționată de o colaborare anterioară cu Fundația și nu există un buget minim impus proiectelor.

Principalul criteriu urmărit este impactul demonstrabil asupra beneficiarilor și comunităților.

Gala Ateneu 2025 credit Eventportrait (1)

Gala își extinde misiunea caritabilă

După 12 ediții dedicate mobilizării de resurse pentru programele medicale, educaționale și sociale ale Fundației, Gala „Din inimă pentru viitor” deschide un nou capitol, dedicat recunoașterii publice a organizațiilor și oamenilor care contribuie la construirea unei societăți mai incluzive, mai echitabile și mai sustenabile.

Noua ediție își propune să aducă împreună reprezentanți ai companiilor, organizațiilor nonprofit și comunităților, într-un context în care finanțarea proiectelor sociale devine tot mai dificilă, iar sustenabilitatea ocupă un loc tot mai important în strategiile companiilor.

„Anul acesta ne întoarcem la un format mai restrâns, în care ne dorim să aducem împreună aproximativ 130–150 de oameni care fac diferența. Dar, de această dată, nu vrem doar să strângem fonduri și să celebrăm. Venim după câțiva ani grei pentru sectorul nonprofit, în care proiectele sociale sunt din ce în ce mai dificil de finanțat”, a declarat Cristiana Mateoiu, director executiv al Fundației Inovații Sociale Regina Maria.

Cristiana Mateoiu, director executiv al Fundației Inovații Sociale Regina Maria

Cristiana Mateoiu, director executiv al Fundației Inovații Sociale Regina Maria

Aceasta a subliniat că societatea are nevoie de modele pozitive și de exemple care demonstrează că schimbarea poate fi produsă prin efort, consecvență și implicare pe termen lung.

Sunt premiate rezultatele, nu valoarea bugetelor

Premiile „Din inimă pentru viitor” nu urmăresc dimensiunea bugetelor sau vizibilitatea campaniilor de comunicare, ci schimbările concrete produse în viața beneficiarilor.

Poate fi vorba despre un copil care își continuă studiile, un pacient care primește la timp un diagnostic sau un tratament, o familie care depășește izolarea socială ori o comunitate care devine mai puternică și mai autonomă.

Această abordare permite participarea inclusiv a companiilor și organizațiilor aflate la început de drum în domeniul implicării sociale, nu doar a celor care dispun de bugete importante.

Nominalizarea și evaluarea proiectelor vor fi realizate pe baza unei metodologii proprii, inspirate de Community Index – The Azores Sustainability & CSR Services și de Better Business Alliance Romania, organizație care contribuie la dezvoltarea comunității B Corp din România.

Patru domenii principale de premiere

Premiile vor recunoaște inițiative dezvoltate în patru domenii:

Educație – proiecte care reduc inegalitățile de acces la educație, combat abandonul școlar, creează oportunități de dezvoltare pentru copii și tineri sau promovează importanța educației în comunitățile izolate.

Sănătate – inițiative care facilitează accesul persoanelor vulnerabile la prevenție, consultații, investigații, diagnostic, tratament ori sprijin pentru sănătatea mintală, precum și proiecte care înființează, renovează sau dotează unități medicale.

Inovație socială – soluții și modele noi care răspund problemelor sociale, valorifică expertiza mediului privat și pot fi replicate prin colaborarea dintre companii, ONG-uri, comunități și mediul academic.

Integrare și comunitate – proiecte care reduc izolarea, susțin integrarea socială și profesională, dezvoltă autonomia beneficiarilor și consolidează comunitățile prin implicare directă.

Gala va include și premiile speciale „Partenerul Anului”, acordat companiilor care au construit parteneriate relevante pe termen mediu sau lung, și „Noul Venit”, dedicat companiilor aflate în primii doi ani de implicare socială.

Premiul „Ambasadorul Faptelor Bune” va aduce în atenția publicului oamenii din spatele inițiativelor, iar „Premiul Regina Maria” va recunoaște o persoană sau o organizație a cărei viziune, generozitate și contribuție reflectă valorile Fundației.

„Cred că este un moment potrivit să definim o nouă cale de a face bine împreună — ONG-uri și companii —, mai strategic, mai documentat și cu rezultate pe termen lung. ONG-urile pot fi un partener de valoare, inclusiv în îndeplinirea obiectivelor ESG ale companiilor”, a transmis Cristiana Mateoiu.

Calendarul competiției

Înscrierile se desfășoară în perioada 31 iulie – 31 august 2026, până la ora 23:59.

Validarea nominalizărilor va avea loc între 1 și 15 septembrie 2026, iar câștigătorii vor fi anunțați pe 14 octombrie 2026, în cadrul Galei „Din inimă pentru viitor”.

O persoană își poate nominaliza propria organizație, o companie, o inițiativă sau o persoană despre care consideră că merită să fie adusă în atenția publicului.

Formularul pentru înscrierea nominalizărilor este disponibil aici.

Regulamentul competiției poate fi consultat aici.

Companiile interesate să susțină Gala sau să participe la ediția din acest an pot consulta informațiile disponibile pe site-ul Fundației Inovații Sociale Regina Maria.

Peste 15 ani de sprijin pentru comunitățile vulnerabile

Fundația Inovații Sociale Regina Maria dezvoltă de peste 15 ani programe medicale, educaționale și sociale pentru persoane și comunități vulnerabile din România.

Prin clinicile sociale și centrele sale educaționale, organizația facilitează accesul la servicii de sănătate, educație și sprijin pe termen lung pentru persoanele care nu beneficiază de suficiente oportunități și resurse.

Numai în anul 2025, Fundația a susținut peste 90.400 de investigații medicale și peste 100.100 de ore de educație.

Fundația Inovații Sociale Regina Maria este o organizație independentă și nu face parte din rețeaua privată de sănătate Regina Maria.

Ziarul Pozitiv este partener media al Galei „Din inimă pentru viitor” 2026 și susține promovarea inițiativelor care produc schimbări reale în comunitățile vulnerabile din România.

logo-cmyk-ZiarulPozitiv

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo