Renovatio Solar, companie din ecosistemul Renovatio, unul dintre principalii jucători din domeniul energiei solare și al tehnologiei verzi din România, a finalizat instalarea a 650 de panouri fotovoltaice pe clădirile ANA Hotels (clădire de birouri) și Crowne Plaza (hotel) din București, care aparțin omului de afaceri George Copos.

”Proiectul a presupus proiectarea și instalarea unui sistem fotovoltaic cu o capacitate totală de 300KWp (in baza unui contract tip EPC – prosumator industrial) și a fost provocator întrucât a fost necesar să lucrăm în intervale orare fixe, prestabilite de client, pentru a nu deranja oaspeții hotelului sau persoanele care lucrează în clădirea de birouri”, a declarat Horațiu Regneală, CEO al Renovatio Solar.

”Am dorit să mergem la nivelul următor cu inițiativele noastre din domeniul sustenabilității și am pus în funcţiune cu ajutorul Renovatio Solar panouri fotovoltaice, care vor asigura parţial necesarul de consum pentru hotelul Crowne Plaza şi pentru sediul companiei noastre, în urma unor investiții care se ridică la aproximativ 300.000 euro”, a spus, la rândul său, Simona Constantinescu, Director General Operațional al ANA Hotels.

Acest proiect a fost implementat sub deviza ”Go Green”, deviză sub care s-a realizat și instalarea de puncte de încărcare pentru mașini electrice, în parcările hotelurilor ANA Hotels.

”Am asigurat clientului ANA Hotels o proiectare profesionistă, având ca rezultat optimizarea spațiului și eficientizarea amplasării panourilor, pentru a obține un randament maxim per suprafața instalată. Rezultatul final este că amortizarea investiției se va realiza într-un timp mai scurt decât cel normal în astfel de situații”, a detaliat Horațiu Regneală.

Toate componentele sistemului fotovoltaic au certificate de calitate și de conformitate aprobate la nivelul UE, dar și la nivel internațional, iar întregul proiect beneficiază de verificări tehnice post instalare. Mai mult, colaborarea a fost extinsă și la servicii de operare și mentenanță pentru întregul proiect.

Renovatio Solar face parte dintre companiile care aparțin brandului Renovatio, fiind organizația dedicată soluțiilor fotovoltaice turn-key personalizate și de înaltă calitate și având o poziție de top în domeniul energiei solare și al tehnologiei verzi în România.

Societatea ANA Hotels este deținută de omul de afaceri George Copos și are în proprietate hotelurile InterContinental Athenee Palace, Crowne Plaza din Bucureşti şi trei unităţi hoteliere din Poiana Braşov – Sportul, Bradul şi Poiana -, precum şi Hotelul Europa, împreună cu centrul SPA ANA Health Spa din Eforie Nord. În 2022, ANA Hotels şi-a majorat veniturile cu 83%, ajungând la afaceri de 160 milioane lei, nivel similar cu cel prepandemic.

Citește și:

Photon Energy Group obține o finanțare de 15 milioane de euro multi-tranșe de la EBRD

Vaslui devine „județul morilor de vânt”

Gala Ziarul Pozitiv – Ediția I, 30 mai 2024, Palatul Camerei de Comerț și Industrie București