8 artiști și practicieni din 7 țări europene vor desfășura vara aceasta cercetări pe tema ecologiei apei în zone rurale din România, în cadrul programului de rezidențe Flowing Streams, la inițiativa EUNIC România. Finaliștii Flowing Streams au fost aleși dintr-un total de 170 de aplicații din Marea Britanie, Cehia, Polonia, Olanda, România, Germania și Italia. Harun Morrison (Marea Britanie), Václav Šana (Cehia), Magdalena Siemaszko (Polonia), waterybeings (Olanda), Orsolya Gál (România), Joanna von Essen (Germania), Alice Pontiggia (Italia) sunt artiștii participanți la rezidențele Flowing Streams. Numărul mare de aplicații a demonstrat că tot mai mulți artiști și practicieni din Europa sunt interesați de tema ecologiei și de schimbare a paradigmei actuale către practici de lucru mai sustenabile, colective și interdisciplinare.

„Sper ca prin prezența unor practicieni străini spațiului cultural și ecologic românesc, să deschidem împreună noi conversații și posibilități de relaționare, gestionare și înțelegere a importanței apei în context local și translocal și să încercăm să situăm aceste procese în spațiul specific al zonei de aici. Există mai multe inițiative europene în acest sens, iar proiectul Flowing Streams devine astfel o parte din aceste rețele transdisciplinare de repoziționare a omului în relație cu natura/apele, aducând nu doar propuneri practice, ci și perspective potențiale/în devenire, sau deschise către o înțelegere mai nuanțată și emancipatoare a acestui element fundamental vieții biosferei.”- Adelina Luft, curatoarea proiectului.

Proiectul implică șapte instituții culturale care își desfășoară activitatea în România: British Council România, Centrul Ceh, Ambasada Țărilor de Jos, Goethe-Institut, Institutul Italian de Cultură, Institutul Polonez și Fundația9, fiecare dintre susținând una dintre rezidențe.

Cele 7 organizații gazdă (Asociația În Context Slănic Moldova, Stația Experimentală de Cercetare pentru Artă și Viață, Forumul Artelor Vizuale – Eforie Colorat, Sandwich Gallery – Rezidența Lubenița, Intersecția, teRrra, Fundația DALA – Cuca, Centrul Cultural Cârțișoara) sunt organizații active și conectate la scena locală și națională de artă și arhitectură, în relație cu alte discipline și comunități: cercetători, autorități locale și regionale, scena culturală, ecosistemul uman local format din săteni și colaboratori.

Fiecare artist va merge într-una din rezidențe, pe o perioadă între o săptămână și o lună, unde va fi integrat în comunitate de către organizația gazdă. Rezultatele rezidențelor vor fi publicate în decursul anului.

  • Harun Morrison, Marea Britanie:  artist, scriitor și barcagiu, cu o practică ce se orientează spre co-dezvoltarea unor grădini comunitare – rezidența În Context/La Centrala (Slănic Moldova), 2-7 iunie și 1 – 7 iulie , susținută de British Council
  • Václav Šana, Cehia: doctorand în urbanism, interesat de popularizarea studiilor urbanistice prin crearea de ateliere în licee și printr-un podcast realizat împreună cu alți studenți arhitecți din Brno – rezidența Stația Experimentală de Cercetare pentru Artă și Viață (satul Siliștea Snagovului), 15 iunie – 15 iulie, susținută de Centrul Ceh
  • Magdalena Siemaszko, Polonia: background în biologie, activează ca artistă, antropologă și activistă socială în diferite proiecte artistice și de cercetare din Polonia – rezidența Eforie Colorat (Eforie Sud), 24 iunie – 7 iulie, susținută de Institutul Polonez
  • waterybeings (Nele Brökelmann, June Yu), Olanda: două artiste tinere absolvente în artă și știință de la universitatea din Haga, operând din 2021 ca un duo – rezidența Lubenița (Bechet), 8-21 iulie, susținută de Ambasada Țărilor de Jos
  • Orsolya Gál, România: combină scenografia și artele performative cu artele vizuale, având proiecte în care alternează rolul de păpușar cu cel de artist vizual sau regizor de film (având și un background în arhitectură) – rezidența Intersecția (sat Brădet), 25 iulie – 8 august, susținută de Fundația9
  • Joanna von Essen, Germania: masterandă în Arhitectură și Design Urban, dezvoltă idei de cercetare bazate pe teorii post-umaniste, preocupată de configurarea unor spații reale de coabitare între uman și nonuman – rezidența Terrra, școala grădinarilor planetari (Brezoi, Râmnicu Vâlcea),  1-15 august, susținută de Goethe Institut
  • Alice Pontiggia, Italia : combină munca de artizană, artistă și arhitectă – Rezidența Cuca, Centrul Cultural Cârțișoara (sat Cârțișoara, Sibiu),15-30 august, susținută de Institutul Italian de Cultură

În contextul urgenței climatice și al reducerii oportunităților de mobilitate pentru schimburi pan-europene, FLOWING STREAMS își propune să cultive colaborări semnificative între artiști, arhitecți, antropologi, hidrologi sau organizatori comunitari și organizațiile locale partenere din România. Programul își propune să creeze un spațiu de co-învățare, de ascultare reciprocă și de schimb de cunoștințe și practici, axat pe tema apei – integrarea culturală a abordărilor locale sau tradiționale în gestionarea și conservarea apei, durabilitatea socială și de mediu a acestor practici și adaptabilitatea lor la circumstanțe de mediu, politice și economice în schimbare.

Biografiile artiștilor

Harun Morrison este un artist, scriitor și navigator din Londra. A fost artist asociat Greenpeace UK în cadrul proiectului Bad Taste. Pregătește un roman,  The Escape Artist, care va fi publicat de Book Works. În prezent, Harun dezvoltă grădini comunitare în Merseyside pentru Biblioteca Bootle și Mind Sheffield, un serviciu de suport pentru sănătatea mentală, ca parte a proiectului de cercetare Arts Catalyst, Emergent Ecologies. Printre expozițiile lui recente amintim Dolphin Head Mountain la Horniman Museum, Londra (2022-23), Mark The Spark la Nieuwe Vide în Haarlem, Olanda (2022) și Experiments with Everyday Objects, Eastside Projects, Birmingham, (2021).

Orsolya Gál are un background în arhitectură, arte plastice, scenografie și păpuși. Co-autoare a proiectului Selfie Automaton, o lucrare cu 33 de păpuși și 5 automate, care a reprezentat România la Bienala de Arhitectură de la Veneția în 2016. În 2018, video performance-ul său Short Essay on Uncertainty a primit un premiu special pentru design de imagine și sunet la Festivalul Incanti din Torino. În 2014, a început un proiect experimental cu plante în mișcare, care s-a materializat în scurtmetrajul Etudes from an Inner Garden, prezentat la Bucharest International Dance Film Festival în 2020 și la Fuori Formato Festival Internazionale di Danza din Torino în 2021. Proiectele sale recente se îndreaptă către relațiile umane cu mediul natural și material. Searching for a Secret Garden este o serie de planuri de grădină, fotografii și videoclipuri realizate pentru prima dată cu sprijinul Centrului Cultural Clujean și România Remarcabilă în 2023.

waterybeings este un duo format din Nele Brökelmann și June Yu, ambele absolvente ale ArtScience Interfaculty din Haga în 2018, Nele cu un Master în Muzică și June cu o Diplomă de Licență în Arte. waterybeings studiază practici și povești ale modului în care oamenii „îmblânzesc” acumulările de apă, reflectând asupra istoriei portului din Rotterdam și asupra felului în care oamenii modelează terenul conform dorințelor lor. Așa cum râurile șerpuiesc și marea urcă și coboară, nivelul apei din noi crește și scade în funcție de mediul înconjurător. Prin proiecte precum The Water that Moves You, o plimbare sonoră care unește istoria și specificitatea locului cu ficțiunile de pe malul râului Maas din Rotterdam, waterybeings experimentează modalități de a activa imaginarurile comune, cunoașterea și relaționarea corporală.

Joanna von Essen a studiat arhitectura și designul urban la Berlin, Glasgow și Shanghai. A lucrat pentru diverse studiouri de arhitectură. În prezent, în cadrul practicii sale, se concentrează asupra subiectului Întâlnirilor interspecii la interfața urban-rural, investigând metode și instrumente de planificare pentru „mai mult decât uman”. Susținută de echipa de cercetare interdisciplinară Urban Rural Assembly, Joanna a avut ocazia să dezvolte idei despre cum să creeze întâlniri acvatice între mai multe specii prin Micro Regenerare. Punctul de plecare al acestui proiect a fost un studiu de teren al comportamentelor umane și al practicilor cotidiene legate de apă (cum ar fi spălatul rufelor, pescuitul, irigarea câmpurilor, colectarea apei și adunările sociale din jurul corpurilor de apă), ghidate de întrebarea cum ar putea fi integrați actorii non-umani în aceste practici.

Alice Pontiggia trăiește ca artizană, arhitectă și artistă în Valtellina, Italia. După un master în arhitectură la Politecnico di Milano și la Universitatea Tongji din China, a lucrat în Mexic și Italia. Practica sa extinsă investighează cosmologiile ca relații eco-tehnico-simbolice care au loc între oameni și pământ prin intermediul scrierii, al meșteșugurilor din metal, video, laboratoare și sunet. Face parte din DAAS – Decolonizing Architecture Advanced Studies – o comunitate cu sediul la Institutul Regal de Arte din Stockholm și a expus la FICUNAM și Lucia Festiva.

Magdalena Siemaszko este artistă, antropologă și activistă socială, cu o pregătire în domeniul biologiei. Este interesată în primul rând de relațiile din comunități și ecosisteme și de dependențele reciproce – grijă și putere între oameni, plante, animale, corpuri și comunități. Explorează conflictele ecologice, schimbarea și coabitarea, sprijină procesele colective și rețelele de rezistență prin intermediul unei abordări regenerative, folosind o varietate de instrumente, de la cercetarea în acțiune la coregrafie, vizualuri, cartografiere, dans, narațiune și producție. A lucrat pentru Centrul de Cercetare Forestieră Internațională, Grădina Botanică, Border Group, Centrul de Conservare a Zonelor Umede, Universitatea din Varșovia și este co-creatoare a colectivului ecofeminist Wypuszczone, a Asociației House for Nature and Culture și a Academiei Queer Movement. De mai bine de trei ani se scufundă în mlaștinile și râurile din Polonia, cercetând și documentând relația dintre apă și oameni și alte ființe, creând proiectul național Let’s remember about wetlands. În prezent, lucrează la Universitatea din Varșovia la proiectul de cercetare artistică privind experimentarea apei.

Václav Šana este arhitect, planificator urban și cercetător. A absolvit arhitectura și urbanismul la Universitatea Tehnică VUT Brno. În prezent, lucrează la o teză de doctorat în cadrul departamentului de urbanism al aceleiași facultăți, concentrându-se pe zonele acvatice ca potențial pentru activitățile orașelor/localităților. În afara practicii și a școlii, Václav are diverse inițiative de popularizare a urbanismului prin prelegeri și ateliere. Ca parte a studiilor sale de doctorat, a condus seminarii pentru studenți pe tema acumulărilor de apă în contextul urbanismului, dezvoltând în colaborare proiecte susținute de cercetări în contextul direcțiilor politice și diferitelor contexte sociale și materiale.

Citește și:

BSBSA găzduiește prima intervenție artistică creată de artista Jana Danilović în București

Celebra pianistă japoneză Hiroko Minakami, în Concert Extraordinar, la BMB. Participarea este gratuită!